Un localnic din Bărăganul, care circula cu căruţa, a izbit în plin un biciclist pe care nu l-a observat. Accidentul rutier a avut loc pe timp de noapte, într-o zonă unde iluminatul public nu funcţiona. Vina aparţine şi caruţaşului şi biciclistului, care nu aveau echipamente reflectorizante, pentru a putea fi observaţi.
Marţi seara, la ora 22.05, ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Însurăţei a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, de Florin B. (18 ani), din comuna Bărăganul, despre faptul că a fost implicat într-un accident rutier. Echipa de cercetare a desfăşurat cercetări la faţa locului şi a stabilit că tânărul care a făcut sesizarea, în timp ce conducea o căruţă tractată de un cal, pe raza comunei, a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de localnicul Marian S. (23 de ani).
"În urma accidentului a rezultat rănirea corporală uşoară a acestuia din urmă, el fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, fără să rămână internat. Poliţiştii au constatat că atât căruţa, cât şi bicicleta nu erau echipate cu elemente reflectorizante sau cu sursă de lumină pe timp de noapte, şi că, în zona producerii accidentului, iluminatul public nu funcţiona", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.