• militar de carieră, împătimit colecționar, Valerică Butoi deține cele mai frumoase cărți poștale și sute de fotografii cu Brăila, vechi de mai bine de un secol • a văzut Parisul în urmă cu 50 de ani, pe vremea comunismului, a făcut practică pe bricul „Mircea” și a scăpat cu bine de o posibilă tragedie, în decembrie 1989 • comandorul în retragere a creat grupul „Amintiri din Brăila de altădată” și Asociația Clubul Colecționarilor și intenționează să doneze o parte din colecție • un eveniment de maximă importanță avea să-și pună amprenta asupra sa și să-i ghideze pașii pentru tot restul vieții: serbările prilejuite de împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a Brăilei
Putea alege orice altceva, dar a ales să scruteze orizontul de la bordul unei nave de război, de veghe la hotarele Patriei.
Rămas orfan de tată la vârsta de 4 ani, Valerică Butoi a urmat Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc și Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanța, urmând apoi o strălucită carieră militară. A vizitat Parisul în anul 1975, când alții nici nu visau să vadă Occidentul, și a evitat o posibilă nenoricire în Decembrie 1989, când nava pe care se afla a fost la un pas de a fi scufundată de artileria care apăra Ecluza de la Agigea. Deține, printre altele, cea mai valoroasă bancnotă din Rusia țaristă (500 RUBLE, 1912) și bancnota de 10 BANI românească, din 1917, care este de mărimea unui timbru și care a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai mică bancnotă din lume. Deține, de asemenea, o colecție impresionantă de numismatică. Miile de cărți poștale (cea mai veche este din anul 1896), fotografii, documente și cărți din colecția „Valerică Butoi” ar umple, cu siguranță, un muzeu al Brăilei, poate chiar și un muzeu național. Cu toate acestea, comandorul în retragere nu se consideră nici pe departe un „mare colecționar”, afirmând că, de fapt, fiecare piesă din colecția sa este la fel de importantă și că, pentru domnia sa, acestea au mai mult o „valoare sentimentală”.
Orfan de tată la vârsta de 4 ani. La școală, cu ghiozdanul din carton presat
Biografia comandorului în retragere Valerică Butoi se identifică, de ce nu, cu a generațiilor „de sacrificiu” din anii 50-60, care au învățat carte la lumina lămpii și care s-au încălzit la godinul ce fumega în mijlocul clasei, laolaltă cu dascălul care făcea naveta la oraș, pe un ger de crăpau pietrele.
„Am văzut lumina zilei pe 15 noiembrie 1954, în localitatea Victoria, județul Brăila, unde părinții își aveau serviciul, ei fiind de fapt din satul Dudescu. Pentru scurt timp, am stat și în satul Tătaru, apoi ne-am întors în Dudescu din cauza unui eveniment neplăcut din viața familiei, și anume decesul tatălui meu. De la vârsta de patru ani, împreună cu sora mea mai mică, am fost sub ocrotirea și educația mamei și a bunicilor. Cei mai frumoși ani ai copilăriei i-am petrecut la Dudescu și sunt legați de jocurile cu copiii din vecini, atât pe ulițele satului, cât, mai ales, pe lunca din preajma Lacului Balaban, unde înotam și pescuiam vara, iar pe timpul iernii, patinam”, povestește comandorul în retragere.
Clasele primare le-a urmat la școala din Dudescu. Colecționarul își amintește:
„Amintirea primilor ani de școală este legată de iluminatul clasei cu cele trei lămpi cu gaz, de prezența băncilor din lemn în care stăteam câte patru copii și a godinului din mijlocul clasei, care ne încălzea iarna, fiind alimentat cu lemne de către omul de serviciu al școlii. Eu și colegii mei aveam ghiozdane din carton presat în care purtam manualele, caietele și penarul din lemn”.
Studiile gimnaziale le-a urmat la Școala Generală nr. 25, din Municipiul Brăila. Un eveniment de maximă importanță pentru urbea noastră avea să-și pună amprenta asupra sa și să-i ghideze pașii pentru tot restul vieții: serbările prilejuite de împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a Brăilei.
„Amintirea care și-a pus amprenta asupra vieții mele de școlar a fost participarea, împreună cu toți colegii, la evenimentele prilejuite de împlinirea a 600 de ani de atestare documentară a Brăilei, în anul 1968. M-a impresionat în mod deosebit defilarea navelor pe Dunăre și a carelor alegorice care au plecat de pe Calea Galați și au mers până în Parcul Monument, trecând prin poarta Cetății Brăilei, care era în dreptul Liceului „Gh. M. Murgoci”, povestește Valerică Butoi.
„L-am avut drept model pe unchiul meu, ofițer și profesor la Liceul Militar din Breaza”
La vârsta de 14 ani, în anul 1969, Valerică a dat examen și a intrat printre primii la Liceul Militar „Ștefan cel Mare”, din Câmpulung Moldovenesc. L-a avut drept model pe un unchi de-al său, ofițer și profesor la Liceul Militar din Breaza. Timp de patru ani, departe de familie, brăileanul a îmbinat perfect orele de curs cu instrucția și cu activitățile cultural-educative, reușind, astfel, să se transforme, potrivit propriilor afirmații, dintr-un „copil zburdalnic” într-un tânăr responsabil și independent, gata să-și ia viața în propriile mâini. A urmat apoi urmat cursurile Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanța, Facultatea Navigație (între anii 1973-1977), unde și-a desăvârșit studiile militare și de specialitate. A fost atras, în mod deosebit, de navigația astronomică și de armele sub apă.
„Cele mai frumoase amintiri din viața de student sunt legate de practica marinărească efectuată la bordul navei-școală „Mircea”. În anul 1975, autoritățile din Amsterdam au invitat toate marile veliere ale lumii să participe la o regată, cu prilejul împlinirii a 700 de ani de atestare documentară a orașului. Prin urmare, noi, studenții din anul II, am fost informați că vom participa cu nava-școală „Mircea” la această manifestare. Dar nu toți, doar cei integraliști. Pentru că aveam rău de mare, m-am gândit că aș putea rămâne în țară dacă nu m-aș prezenta la un examen. Pentru că mai mulți colegi au încercat să folosească această stratagemă, s-a luat hotărârea ca, în marșul de instrucție, să meargă și cei restanțieri. Așa că, am rămas și cu restanța și cu plecarea în marș”, povestește Valerică Butoi.
Din pricina răului de mare, studentului brăilean nu i-au mai trebuit nici mâncare și nici odihnă. A navigat cu bricul „Mircea” prin apele Mediteranei și ale Oceanului Atlantic, acostând în porturile Gibraltar, Amsterdam, Londra, Le Havre, Palermo. Din Le Havre au fost îmbarcați în autocare și au mers să viziteze Parisul. Să nu uităm că, în acele vremuri, puțini români au avut șansa de a vizita Occidentul, darămite „Orașul Luminilor”.
În 1977, după absolvirea institutului, a ales să activeze într-o unitate din Tulcea, iar în primăvara anului 1980, câteva unități militare, împreună cu Comandamentul Brigăzii 24 Fluviale, au fost redislocate în Garnizoana Brăila. Din acel an, Valerică Butoi a ocupat diferite funcții pe navele de luptă și la Comandamentul Marii Unități din Brăila, viitoarea Flotilă Fluvială „Mihail Kogălniceanu”.
La un pas de tragedie, în decembrie 1989
Viața de marinar militar nu este una ușoară. O spune însuși comandorul în retragere.
„Cariera militară presupune, pe lângă satisfacții, o serie întreagă de greutăți și privațiuni. Alarmele, aplicațiile, antrenamentele efectuate atât ziua cât și noaptea, și-au pus amprenta asupra vieții de familie și a stării de sănătate. Au fost și momente dificile, în care existența noastră a atârnat de un fir de ață. Astfel, în perioada Revoluției din Decembrie 1989, când activam în cadrul Statului Major al unui divizion de vedete blindate, unitatea a primit misiunea de a apăra Ecluza de la Agigea. În noaptea în care ne-am deplasat spre raionul indicat, în apropiere de Cernavodă, am fost în pericol de a fi loviți cu artileria de către militarii trupelor de la unitățile de uscat care apărau ecluza. Nu a existat colaborare între unitățile noastre. Doar inspirația de moment a comandantului dispozitivului de apărare și dramul nostru de noroc au făcut ca să nu se întâmple o nenorocire”, își amintește comandorul Valerică Butoi.
Înainte de intrarea României în NATO, Armata României a intrat în așa-zisul proces de modernizare, care a însemnat, printre altele, desființarea multor unități militare. Navele de luptă pe care s-au instruit multe generații de marinari au fost tăiate și date la fier vechi. Puteau să păstreze câte una din fiecare tip de navă pentru un viitor muzeu. N-au făcut-o.
„L-am admirat foarte mult pe scriitorul, pictorul și colecționarul Vasile Parizescu”
Pasiunea pentru colecții a pus stăpânire pe Valerică Butoi încă din copilărie, când a început să colecționeze bancnote și monede.
„De fiecare dată când apăreau pe piață bancnote sau monede emise de Banca Națională, eu le puneam într-o casetă. Mai târziu, mi-am cumpărat un catalog de monede și bancnote emise în România și le-am așezat în albume. Pe parcurs, am continuat cu medalistica, bibliofilia, cartofilia și fotografia veche. Fiind fascinat de Istoria Brăilei, prin anii ’90 am început să colecționez cam tot ce era legat de trecutul acestui oraș: cărti poștale, poze, cărți vechi, albume, documente, medalii și insigne. Nu le-am primit moștenire și nici nu le-am găsit în podul vreunei case. Le-am achiziționat, cu sacrificii, din diverse târguri sau de pe internet. Nu colecţionez pentru a ajunge la capăt, mă bucur de fiecare surpriză. L-am admirat foarte mult pe scriitorul, pictorul și colecționarul Vasile Parizescu, fiu al acestui oraș. Personaj carismatic, pitoresc, care-și purta cu eleganță bastonul și papionul prin București, acesta a reprezentat pentru mine un simbol și un model în viață”, ne-a mărturisit Valerică Butoi.
Potrivit comandorului-colecționar, să fii colecționar implică multă pasiune și, evident, multă preocupare. Ca să fii la curent cu noutățile din domeniu, trebuie să studiezi în permanență, să participi la târguri și expoziții, să ții legătura cu alți colecționari din țară.
„Când găsesc ceva vechi, care „îmi fură ochii”, mă simt extrem de încântat, sunt cumva în resortul meu și îmi dă energia necesară pentru alte achiziții. Înainte de a cumpăra un obiect, îl studiez cu atenție și-l compar cu altele asemănătoare. Dacă este carte poștală, pe lângă starea ei de conservare sunt atent la editură, anul în care a circulat, dacă a fost francată, cine sunt destinatarul și expeditorul. Colecționarul nu este doar un „strângător de obiecte”. Odată adunate, acestea trebuie puse în clasoare, albume sau pe panoplii, la tematica respectivă”, a spus colecționarul.
„Cărțile poștale vechi reprezintă, de fapt, Istoria Brăilei”
Valerică Butoi a reușit să achiziționeze, mai întâi, un lot de cărți poștale și poze pe care le oferea spre vânzare un colecționar mai în vârstă, prin anii ’90. Toate erau cu Brăila din perioada regalistă. A fost fermecat de frumusețea și arhitectura clădirilor, de mijloacele de transport de atunci, precum și de simplitatea traiului locuitorilor.
„Brăilean fiind, am vrut să aflu cum arăta oraşul natal, să văd evoluţia lui în timp, clădirile care au fost între timp demolate. Această curiozitate am putut să o satisfac prin colecţionarea acestor cărți poștale care, de fapt, reprezintă Istoria oraşului. Curiozitatea a mers mai departe şi am vrut să aflu mai multe detalii legate de fiecare imagine. Am început să caut documente, cărţi din care să aflu denumiri anterioare avute de străzi şi pieţe din Brăila, când au fost construite anumite clădiri, care a fost destinaţia lor iniţială. Colecțiile mele de cărți poștale ilustrate, poze, cărți și documente vechi merg pe câteva tematici: Brăila și Lacu Sărat; mirese, nunți, eleganță feminină; copii și jucării; portul popular românesc. Una dintre cele mai vechi, rare și valoroase cărți poștale cu Brăila se află și în colecția mea. Se intitulează „Salutare din BRĂILA. Inondațiune Portului 1896”. În colecția de numismatică dețin, printre altele, două bancnote mai deosebite. Prima este cea mai mare și valoroasă bancnotă din Rusia țaristă (500 RUBLE, 1912) iar cealaltă din România (10 BANI, 1917). Aceasta este de mărimea unui timbru și a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai mică bancnotă din lume. Cu o bancnotă de 10 bani, un român din 1917 putea cumpăra aproximativ un sfert de kilogram de pâine”, ne-a mărturisit reputatul colecționar.
Valerică Butoi nu se consideră nici pe departe un „mare colecționar”, afirmând că piesele pe care le-a deține au mai mult „valoare sentimentală”.
„Obiectele adunate de-a lungul vremii îmi sunt dragi în egală măsură. Mi-e greu să fac o ierarhizare a lor. Dar, cronologic, aș menționa publicația „Resboiul”, din 1877, în care este descrisă acțiunea militară de aruncare în aer a monitorului turcesc „Lufti Gelil”. La fel de important este un „Anunciu” al primarului Brăilei, C. Djuvara, privind contribuția Brăilei la reușita Războiului din 1877. Din punct de vedere imagistic sunt de apreciat câteva poze de epocă realizate de renumitul fotograf brăilean Marco Klein - Fotograful Curții Regale. Nu mă consider un mare colecționar, dar sunt mulțumit cu ceea ce am. Fiecare poză sau carte poștală are în spate o poveste, iar pentru mine acest lucru reprezintă o informație prețioasă”, a spus Valerică Butoi.
În ultimul timp, reputatul colecționar brăilean a încercat să-i insufle pasiunea pentru colecții nepotului său. Când vine în vacanțe, la Brăila, îi povestește despre monumentele istorice și clădirile interesante din oraș și ordonează împreună colecția de insigne.
A creat grupul „Amintiri din Brăila de altădată” și Asociația Clubul Colecționarilor
Cu toate că este legat sufletește de fiecare piesă din colecția sa, Valerică Butoi se gândește să facă și donații, mai ales că are o bună colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I”, Teatrul „Maria Filotti” și Biblioteca Județeană „Panait Istrati”. Nu în ultimul rând, a înființat un grup pe o rețea de socializare, unde brăilenii îi pot vedea exponatele, cu precădere imagini cu Brăila veche.
„Am adunat aceste fotografii de-a lungul timpului și am vrut să fie văzute de cât mai mulți brăileni. Cu ceva timp în urmă, am decis să le expun pe o rețea de socializare pentru a fi văzute și admirate de concitadinii mei. Acum, unii brăileni îmi cer imagini cu străzile, casele sau cartierele în care au copilărit. Aș fi vrut să am așa ceva, dar, în perioada comunistă, trebuia să fii puțin nebun să scoți aparatul și să fotografiezi pe stradă. Împreună cu un coleg, pasionat și el de istoria locală, am creat un grup pe Facebook, intitulat „Amintiri din Brăila de altădată”. Datorită interesului manifestat pentru istoria orașului, în ultimul timp, am observat că tot mai mulți brăileni încep să caute prin sertare fotografii și documente vechi, pe care le etalează cu mândrie pe grup”, ne-a spus Valerică Butoi.
Brăila a avut și are și în prezent colecționari de valoare, însă nu toți sunt dispuși să-și etaleze obiectele sau să se facă remarcați. Acum câțiva ani, împreună cu doi prieteni colecționari, Valerică Butoi a pus bazele Asociației Clubul Colecționarilor, singura funcțională din oraș. Săptămânal, membrii asociației fac schimb de obiecte, consultă cataloage, se informează în legătură cu târgurile de antichități sau expozițiile care vor fi vernisate.
A colaborat, de-a lungul timpului, cu instituții de cultură, mai ales cu Muzeul Brăilei „Carol I”, contribuind cu fotografii, documente și cărți poștale la expoziții organizate cu prilejul unor evenimente precum Ziua femeii (Casa Memorială „D. P. Perpessicius”), Noaptea Muzeelor (Centrul Diversității Culturale), „Copilăria de altădată” (Biblioteca Jud. „Panait Istrati”) sau Ziua Armatei (Cercul Militar Brăila). „Momentul cel mai frumos din activitatea mea de colecționar a fost pe 20 ianuarie 2018, când s-au împlinit 650 de ani de la prima atestare documentară a Brăilei. Cu acest prilej, la Teatrul „Maria Filotti” am organizat, împreună cu Arhivele Naționale Brăila, o expoziție de cărți poștale, poze și documente despre Istoria orașului. A avut o puternică încărcătură emoțională pentru mine. Am rememorat câteva din secvențele trăite cu 50 de ani în urmă”, ne-a mărturisit Valerică Butoi.
Sfaturi pentru tinerii care vor să se dedice colecțiilor
Valerică Butoi îi îndeamnă pe tineri să se dedice acestei pasiuni nobile.
„În ziua de azi, oamenii colecționează aproape orice: de la timbre și monede, până la jucării, cărți, obiecte de artă și chiar mașini de epocă. De multe ori, copiii încep să colecționeze diferite obiecte, fie din curiozitate, fie că au văzut la alții. Este foarte important ca părinții să îi încurajeze pe cei mici să pornească o colecție educativă, care să nu fie nici prea dificil de urmat, însă nici prea plictisitoare. Pe scurt:
1. Documentați-vă înainte de a începe o colecție și luați în calcul toți factorii care v-ar putea influența;
2. Înscrieți-vă într-un club, pentru a afla cât mai multe informații utile de la cunoscători;
3. Tratați această pasiune cu multă răbdare, deoarece dobândirea de experiență și achiziționarea în timp a obiectelor reprezintă cele mai interesante activități ale unui colecționar;
4. Încercați să achiziționați obiectele de colecție de la târguri, de la magazinele specializate sau de la alți colecționari, chiar dacă pare mai ușor și mai tentant să comandați produsele online.
Prima variantă este mult mai apreciată, deoarece doar în acest fel colecționarul își va putea da seama de adevărata valoare a piesei de colecție pe care urmează să o achiziționeze”.
