Mergi la conţinutul principal

Colecţia "Opera Omnia" - volume de referinţă pentru cercetători

Directorul editurii, Aurel Ştefanache, a vorbit despre importanţa seriei "Opera Omnia", care şi-a propus să aducă în atenţia publicului şi a cercetătorilor textele clasice, fără alte interpretări. Prof. dr. Emilia Lica a prezentat personalitatea academicianului Gheorghe Buzatu, precum şi cartea lansată, "Opera Omnia/O istorie a prezentului". Despre academicianul Gheorghe Buzatu a spus că este un spirit activ, un uriaş al istoriei contemporane, un cercetător de vocaţie, pentru care scopul muncii şi scopul existenţei se identifică. A mai vorbit apoi despre calităţile sale de cercetător, profesor şi om politic, iar în final a oferit câteva repere privind evoluţia carierei academicianului Buzatu, care în 1992 a reuşit să înfiinţeze un Centru de istorie şi civilizaţie europeană la Iaşi, unde a atras cei mai buni absolvenţi de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi şi a format o adevărată şcoală de istorie. În alocuţiunea sa, academicianul Gheorghe Buzatu a vorbit elevilor despre importanţa colecţiei în care a fost publicat, despre personalităţile care urmează să fie incluse şi despre experienţele sale de viaţă din SUA sau China. La eveniment a fost prezent în calitate de ex-senator profesorul Ionel Alexandru. Moderatorul întâlnirii a fost şeful Secţiei pentru copii şi tineret, Adelina Pop.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro