Viscolul începe să provoace tot mai multe probleme în judeţul Brăila. La ora 11.00, numărul localităţilor rămase fără curent electric crescuse la 57, iar echipele de intervenţie trimise de "Electrica" pe teren sunt puse în imposibilitatea de interveni eficient.
Vestea bună este că două dintre cele trei trenuri blocate pe traseu s-au pus în mişcare. Astfel, după cum ne-a informat Biroul de Presă al ISU Brăila, interregio Galaţi - Braşov, cu 150 de călători la bord, şi interregio Galaţi - Bucureşti, cu 250 de călători au reuşit să iasă din troiene şi se îndreaptă spre staţia Făurei. În schimb, trenul regio Făurei - Galaţi, cu 60 de pasageri la bord, încă mai aştepta, la ora 11.00, sosirea unei locomotive suplimentare, care să îl pună în mişcare.
În momentul de faţă, autoşenilata Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila se îndreaptă spre localitatea Tătaru, unde o gravidă este asistată de un medic, în dispensarul sătesc. Femeia urmează să fie luată cu autoşenilata şi transportată în comuna Bărăganu, unde este aşteptată de o ambulanţă care o va aduce la Maternitatea Brăila.
Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt. col. Ştefan Stoian, ne-a declarat că drumurile naţionale de pe raza judeţului Brăila au fost închise preventiv, deoarece viscolul transportă zăpadă pe carosabil, iar vizibilitatea este foarte scăzută, astfel că există oricând riscul ca maşinile să rămână blocate în trafic. Pentru situaţii de urgenţă, cum este cazul ambulanţei care trebuie să vină de la Bărăganu la Brăila, circulaţia este permisă, cu asistenţă din partea utilajelor de dezăpezire ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale(CNADN).
Trei drumuri judeţene sunt impracticabile în momentul de faţă. Este vorba despre DJ 211A Bordei Verde - Viziru - Cuza Vodă; DJ 203A Plăsoiu - Câineni Băi - Galbenu şi DJ 203 limita judeţului Buzău - Galbenu - Făurei - Ulmu.
Pe raza municipiului Brăila se acţionează cu utilaje de deszăpezire pe arterele principale. În schimb, străzile secundare sunt impracticabile din cauza zăpezii troienite de viscol. Vântul puternic a doborât un arbore peste o maşină, în cartierul Viziru, zona "Pistruiatu". Nu au fost victime omeneşti. Echipaje ale ISU acţionează pentru degajarea zonei.