• brăilenii reclamă insistent faptul că mijloacele de transport în comun din oraş sunt de-a dreptul jegoase: podele şi linoleumuri tocite, scaune slinoase, lambriuri pline de praf, bare de susţinere soioase şi geamuri murdare • imaginile surprinse de călători şi trimise pe adresa redacţiei arată că, într-adevăr, multe dintre autobuzele şi tramvaiele din oraş arată jalnic la interior • mai grav, şi autobuzele noi, recent cumpărate din bani publici, au început să urmeze acest “trend” • conducerea “Braicar” recunoaşte că are o problemă la capitolul curăţenie şi promite să o remedieze prin achiziţia de servicii specializate la un nivel mult mai detaliat şi performant decât pachetul “basic” pe care-l are în derulare cu o firmă locală de curăţenie • medicii epidemiologi avertizează asupra riscurilor de înbolnăvire la care sunt expuşi călătorii în mijloacele de transport mai ales dacă acestea sunt murdare
Tot mai mulţi călători se arată oripilaţi de condiţiile precare de curăţenie şi igienă din mijloacele de transport în comun din oraş. Pornind de la scaune jegoase, podele tocite, bare de susţinere pline de praf şi cu vopseaua ciobită, până la uşi pe care se scurge vaselina riscând să murdărească hainele călătorilor neatenţi, toate sunt surprinse de brăileni în fotografiile trimise redacţiei în dorinţa de a atrage atenţia asupra acestui fenomen şi de a determina operatorul de transport să acorde o mult mai mare atenţie la capitolul curăţenie.
“Ok înţeleg că o parte dintre cei care se plimbă cu autobuzul sau tramvaiul au minime urme de bun simţ sau de conduită civilizată în mijloacele de transport în comun, dar asta nu înseamnă că nu mai facem curăţenie după astfel de nesimţiţi doar pentru că oricum apar alţi nesimţiţi care fac mizerie. Adică, vezi Doamne, ar fi o luptă cu morile de vânt din partea femeilor de serviciu. Până la urmă, noi, cei care cumpărăm bilete şi plătim abonamente, dar şi cei care le primesc gratuit în cadrul unor scheme de protecţie socială, avem dreptul să călătorim civilizat, în mijloace de transport curate”, este de părere Aurelia B.
“Nu ştiu ce se întâmplă dar în ultima perioadă sunt din ce în ce mai jegoase autobuzele de la «Braicar». După ploile de zilele trecute s-a uscat noroiul pe podele şi a rămas praf prin toate colţurile. Bine, e şi lumea nesimţită că-şi ţine sacoşele de cumpărături direct pe scaune, nu se gândeşte că astfel murdăresc tapiţeria. Dar cred că scaunele acelea se pot demonta pentru a fi curăţate”, spune Marian D.
“Ar trebui ca şoferii să nu-i mai lase să urce pe cerşetorii care nu vreţi să ştiţi ce mirosuri grele lasă în jurul lor, şi astfel nu ar mai deveni soioase scaunele de ţi-e şi scârbă să te aşezi. Câteodată se vede că sunt ude şi miros a urină. Nu mi-e ruşine nici cu unii dintre vârstnicii care se plimbă cu autobuzul doar ca să nu se plictisească acasă. Tot respectul pentru vârsta lor dar unii chiar sunt certaţi cu apa, săpunul şi detergentul de rufe”, ne-a povestit revoltată Mirela T.
“Nici barele de susţinere n-au mai văzut de multă vreme o cârpă de şters. Sunt de-a dreptul soioase şi pline de praf. Câteodată ţi-e scârbă să te ţii de ele dar n-ai ce face pentru că altfel am cădea toţi grămadă la o frână. Oare chiar nu se poate să fie dezinfectate la câteva zile mai ales acum, în perioada în care circulă viroze, gripe şi răceli?”, se întreabă Oana C.
“Sunt câteva tipuri de tramvaie care au pe podea un linoleum cu striaţii adânci în care se adună noroi şi praf. Vara, în timpul deplasării şi din cauza trepidaţiilor se ridică un praf de nu poţi să respiri şi ţi se înnegreşte batista de o ţii la nas ca să nu înghiţi sau inspiri atâta praf. Cum ajunge tramvaiul în zona recent reabilitată de pe Calea Călăraşilor, unde nu mai sunt trepidaţii, cum se potoleşte şi praful”, a comentat Oana G.
“A avut o idee excelentă cel care a fost de acord ca autobuzele acelea vechi, marca BMC, să fie trase în folie printate cu reclame la filmele ce rulează în cinematograful din mall. De multe ori îţi lasă impresia că tocmai acele folii aplicate pe caroserie le ţine să nu se dezmembreze pe şosea. Aşa că la exterior autobuzele arată destul de bine, dacă reclama a fost recent schimbată pe ele. Dar la interior e jale! Nu ştiu de ce nu vede nimeni scaunele acelea tocite sau jegoase, că nu-ţi dai seama dacă au slin ori sunt tocite acele petece de material buretat de pe scaune. Oare nu pot fi înlocuite?”, ne-a transmis şi Gabriel T.
“Prefer să aştept în staţie să vină un autobuz mai nou, din acelea albe sau chiar şi cele verzi, pentru că sunt ceva mai curate. Dar şi aici am observat că lambriurile care erau cândva albe au prins acum culoarea gri a jegului, mai ales în dreptul scaunelor. Se vede că cineva a dat cu o cârpă pe ele, însă doar aşa, în «doru' lelii», că n-a reuşit decât să întindă şi mai mult praful în textura aceea a plasticului din lambriuri. Mai sunt şi autobuze cu tapiţeria ruptă de la scaunul rezervat persoanelor cu handicap aşa cum se poate observa în poza pe care v-am trimis-o”, ne-a sesizat Luminiţa F.
“Sunt curioasă dacă la începerea sezonului cald face cineva o igienizare a sistemelor de aer condiţionat din autobuzele noi pentru că la ce praf este în habitaclu îmi închipui ce culturi de ciuperci şi bacterii sunt pe filtrele de aer condiţionat. Şi ne mai mirăm că devenim alergici la praf sau la cine ştie ce spori de ciuperci ori mucegaiuri”, s-a plâns Angela C.
“Am observat că foarte mulţi dintre călători se abţin să facă mizerie sau să murdărească dacă observă în jurul lor că e curăţenie, că autobuzul este nou şi curat. Dar în autobuzele vechi nu mai ţine nimeni seama de nimic. Scuipă unde-i vine, aruncă ambalaje, coji de seminţe, sau lipeşte gumă de mestecat pe scaune sau lambriuri. Este aceeaşi mentalitate păguboasă de care parcă nu mai scăpăm: dacă cineva aruncă un gunoi pe stradă se va găsi în scurt timp un alt nesimţit să facă la fel, în acelaşi loc, gândind că «cineva» va veni să strângă acea grămăjoară de gunoi, că doar de-aia plăteşte taxe şi impozite”, a explicat Laurenţiu G.
Săndulescu: Se caută soluţii!
Un rezumat al tuturor acestor nemulţumiri a fost prezentat conducerii “Braicar” care a recunoscut că are o problemă la acest capitol, dar a insistat asupra ideii că se fac eforturi susţinute pentru o curăţenie generală în toate mijloacele de transport cu rugămintea ca şi brăilenii să respecte acest efort în sensul de a o menţine. “A fost recent încheiat, chiar la începutul acestei luni, un contract cu o firmă de curăţenie, la fel cum s-a întâmplat şi până acum. Această firmă are la dispoziţie un spaţiu în Depoul Vidin unde e amenajată o staţie de spălare. Dar căutăm şi alte soluţii pentru că vrem şi noi mult mai multe servicii într-o formulă mult mai complexă şi completă. De exemplu, o modalitate de spălare fără a demonta tapiţeria mijloacelor de transport şi cu uscare rapidă, adică operaţiuni mult mai amănunţite decât în prezent. Şi acum, săptămânal se face o igienizare a barelor de susţinere din mijloacele de transport în comun cu o substanţă dezinfectantă”, ne-a declarat Cornel Săndulescu, directorul SC “Braicar” SA Brăila.
La rândul său, primarul Marian Dragomir a insistat asupra necesităţii ca şi călătorii să menţină curăţenia în mijloacele de transport în comun, subliniind că a avut recent o întâlnire cu directorul “Braicar” pe tema în discuţie. “Am solicitat conducerii Braicar să contracteze cât mai repede servicii specializate pentru curăţenie a scaunelor tapiţate din mijloacele de transport în comun. Înţeleg că a reuşit acest lucru şi este îmbucurător. Aşteptăm ca şi vremea de afară să permită o uscare mai rapidă a scaunelor după astfel de proceduri de curăţenie. Până atunci însă rugăm şi călătorii să fie mult mai atenţi şi să păstreze curăţenia în mijloacele de transport şi să protejeze mai ales autobuzele noi, recent achiziţionate pentru a menţine un serviciu de transport civilizat în condiţii civilizate”.
De curăţenia din autobuze şi tramvaie se ocupă “Confident Serv” din Brăila
Potrivit datelor disponibile în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice), firma de curăţenie cu care au încheiat, la începutul lunii martie, contractul cei de la “Braicar” se cheamă “Confident Serv” SRL, şi are sediul în Brăila. Înţelegerea scrisă între părţi acoperă o perioadă de 4 luni, iar preţul de atribuire este de 8.570 lei, fără TVA, adică echivalentul a circa 460 euro lunar.
Extrem de puţin dacă ne gândim că parcul auto al “Braicar” are circa 70 de autobuze ceea ce presupune un volum serios de muncă pentru o firmă de curăţenie, mai ales dacă ar fi şi pusă să facă o “treabă” temeinică. Un calcul simplu ne arată că ar trebui “procesate” cam 3 autobuze pe zi astfel încât întreg parcul auto să treacă pe la echipa de curăţenie măcar o dată pe lună.
Revenind la datele achiziţiei publice, contractarea serviciilor de curăţenie s-a făcut prin metoda “cumpărare directă”.
Potrivit informaţiilor din SEAP, firma menţionată a avut sau mai are în derulare contracte pe parte de curăţenie în sediile DIICOT Brăila, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila sau Casa de Asigurări de Sănătate Brăila.
Firma a fost înfiinţată în 2002 în oraşul nostru şi este afacerea Oanei Raluca Ganea (fostă Gabor) ca unic asociat.
Cele mai recente date de raportare financiară disponibile, la nivelul anului 2016, arată că firma a avut o cifră de afaceri de 894.935 lei de pe urma căreia a obţinut un profit net de 79.984 lei, cu un număr mediu de 16 angajaţi, indicatori în urcare faţă de 2015.
Virozele respiratorii şi chiar hepatita acută virală pot fi uşor “luate” din mijloacele de transport
Specialiştii atrag atenţia că sănătatea ne este pusă în pericol în momentul în care călătorim cu mijloacele de transport în comun şi nu respectăm regulile de igienă. “Suntem supuşi riscurilor de a lua orice boală care se transmite prin contact, din mijloacele de transport în comun. Ar fi bine să avem tot timpul cu noi şerveţele umede antibacteriene sau sticluţe cu gel antibacterian şi să le folosim imediat ce coborâm din autobuz sau tramvai. Dacă avem posibilitatea de a ne spăla mâinile, este cu atât mai bine”, ne-a declarat dr. Delia Râşnoveanu, medic epidemiolog.
De asemenea, medicii specialişti mai avertizează că lista bolilor pe care le putem contacta în mijloacele de transport este destul de lungă, iar pe primele locuri ar fi virozele respiratorii, bolile digestive, hepatita acută virală, bolile diareice, eczemele, verucile, chiar şi râia. Astfel că igiena mâinilor se impune după călătoria cu mijloacele de transport în comun, cu atât mai mult dacă acestea sunt şi murdare.