Clanul Şaim la închisoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Proxeneţi cu sediul în Centrul Vechi

Clanul Şaim la închisoare

judecătorii Tribunalului Galaţi au dat sentinţa în cazul inculpaţilor Şaim Cezar-Marian, zis “Botu”, şi Balaşca Alexandru, zis “Ducu”, pentru infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism • potrivit unor surse judiciare, cei doi traficanţi au primit câte 7 ani închisoare cu executare pentru fiecare infracţiune, în urma contopirii pedepselor rămânând cu pedeapsa de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani • pe lângă anii de detenţie, fiecare inculpat a fost pus la plata a 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, fiind dispusă confiscarea unor importante sume de bani şi a 2 autoturisme • procurorii DIICOT au destructurat reţeaua infracţională în toamna anului trecut şi au stabilit în urma anchetei că fetele erau agăţate prin metoda “Loverboy” şi obligate apoi să îşi vândă trupul în zona Baldovineşti şi Şendreni

 

Traficanţii de minore Şaim şi Balaşca, săltaţi de DIICOT în toamna anului trecut, au fost trimişi la închisoare. Indivizii care făceau avere de pe urma tinerelor agăţate prin metoda “Loverboy” şi obligate apoi să îşi vândă trupul “la stradă” în zona localităţilor Baldovineşti şi Şendreni au primit pedepse usturătoare în primă instanţă. Sentinţa s-a dat recent de către Tribunalul Galaţi, însă inculpaţii au formulat apel în cauză, dosarul urmând să ajungă la Curtea de Apel Galaţi. Aici se va decide condamnarea finală.

Inculpaţii Şaim Cezar-Marian, zis “Botu”, şi Balaşca Alexandru, zis “Ducu”, au fost condamnaţi la câte 7 ani închisoare pentru infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism, după cum ne-au informat surse judiciare. Cei doi traficanţi au primit închisoare cu executare pentru fiecare infracţiune, în urma contopirii pedepselor rămânând cu pedeapsa de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare pentru fiecare inculpat. Pe lângă anii de detenţie, fiecare inculpat a fost pus la plata a 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, fiind dispusă confiscarea unor importante sume de bani şi a două autoturisme. În plus, celor doi inculpaţi li s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei cu închisoarea.

 

Arestarea proxeneţilor

Planurile traficantului Şaim, cel care era şef de bandă, au fost date peste cap în noiembrie 2018, în urma unor descinderi de amploare ale poliţiştilor şi procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Galaţi. Mai exact, la data de 13 noiembrie, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Şaim Cezar Marian zis “Botu”, de 27 de ani, şi Balaşca Alexandru zis „Ducu” de 26 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori în formă continuată şi proxenetism. Anchetatorii au stabilit că, din luna mai 2017 şi până la momentul destructurării reţelei, inculpaţii Şaim Cezar-Marian şi Balaşca Alexandru au recrutat prin metoda “loverboy”, transportat, adăpostit şi primit 4 victime minore, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, pe care, prin constrângere şi chiar răpire în cazul uneia dintre ele, prin inducere în eroare, le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei. “Metoda de recrutare utilizată în speţă a fost «loverboy», metodă care constă în abordarea tinerelor minore de către traficanţi, iniţierea şi dezvoltarea unor relaţii afective care au ca principal scop determinarea unei dependenţe sentimentale a victimelor în raport de traficant”, explică procurorii DIICOT.

Activitatea infracţională a traficanţilor Şaim şi Balaşca s-a desfăşurat «la stradă» pe raza judeţelor Galaţi, Brăila, Constanţa şi uneori în diverse apartamente închiriate în regim hotelier, sumele de bani obţinute în această modalitate fiind însuşite şi folosite în totalitate de către inculpaţi şi familiile acestora, după cum au stabilit procurorii. Traficanţii sunt şi acum în spatele gratiilor, măsura arestului preventiv fiind prelungită lună de lună.

 

Cum s-a derulat întreaga afacere

După cum au stabilit anchetatorii, fetele agăţate de indivizii puşi pe făcut bani din munca lor erau cazate uneori chiar la domiciliul lui Şaim, într-o casă din Centrul Vechi al municipiului. Aici locuia întreaga familie, astfel că tinerele păcălite cu vorbe dulci erau efectiv la dispoziţia celor care le asigura cazarea. În rechizitoriul de trimitere în judecată se arată că procurorii au făcut interceptări şi au constatat cum proxeneţii puneau totul la cale, minorele fiind trimise să agaţe clienţi “la stradă” în zona localităţilor Baldovineşti şi Şendreni. Procurorii au arătat şi sumele care erau cerute contra partidelor de amor, acestea fiind impuse de proxeneţi. Tarifele erau de 50 lei/sex oral şi 70 lei/sex normal, evident sumele încasate ajungând la proxeneţi.

Fetele sărace obligate să se prostitueze, ele sperând că li se va schimba viaţa în bine, erau numite: “Murături”, “Infecţii”, “Gunoaie” ori “Giorsete”. Practic, inculpaţii aruncau vorbe grele în timpul convorbirilor telefonice la adresa fetelor care au făcut greşeala de a le da crezare atunci când le spuneau “vorbe dulci”.

Potrivit anchetatorilor, şeful proxenet era Şaim Cezar-Marian zis “Botu”, cel tăiat cu sabia de membrii clanului Băncuţă în faţa Serviciului de Evidenţă a Persoanelor, infractor urmărit şi de autorităţile din Germania pentru o tâlhărie.

Reţeaua de traficanţi de minore pusă pe picioare de Şaim încă din anul 2013, când fetele erau exploatate peste hotare, a fost destructurată de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, care au dispus apoi trimiterea în judecată a inculpaţilor Şaim şi Balaşca, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi la jumătatea lunii decembrie 2018.

În rechizitoriul procurorilor DIICOT se arăta cum s-a desfăşurat întreaga “afacere”, cum erau păcălite fetele şi cum le umpleau buzunarele de bani proxeneţilor. Erau urmărite, verificate cu atenţie şi nu li se permitea uneori nici măcar să mănânce, până nu îşi făceau treaba. În alte cazuri, arătau procurorii,  fetele au fost lăsate însărcinate de Şaim şi apoi copilul rămânea în grija acestuia, astfel mamele fiind convinse să facă bani din practicarea prostituţiei peste hotare, pentru a trimite banii necesari îngrijirii copilului.

După cum au mai stabilit procurorii, Şaim, Balaşca şi toţi fraţii primului inculpat, au suferit condamnări repetate, atât în ţară cât şi în străinătate, pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului, infracţiuni de violenţă, infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice. Ei sunt cunoscuţi şi drept consumatori de droguri, iar pe fondul consumului, inculpaţii şi apropiaţii lor deveneau violenţi. Cei doi inculpaţi şi membrii familiei lui Şaim locuiesc în acelaşi imobil din municipiul Brăila, din zona Centrului Vechi. “Acest lucru a facilitat desfăşurarea activităţii infracţionale şi înlocuirea rapidă a rolurilor în traficarea persoanelor minore şi majore, atunci când unul dintre autori nu şi-a mai putut aduce la îndeplinire atribuţiile, din motive obiective (încarcerări repetate în diferite centre de reţinere şi arestare sau în penitenciare, deplasări pe teritoriul altor state europene pentru săvârşirea de infracţiuni etc)”, au stabilit procurorii.

Potrivit anchetatorilor, ajutat de membrii familiei sale, inculpatul Şaim Cezar-Marian şi-a început activitatea de traficare a persoanelor majore încă din perioada anilor 2013 - 2014, atunci fiind semnalat prima dată pe teritoriul Belgiei – localitatea Brussels. Şaim primise importante sume de bani prin serviciul de transfer monetar internaţional.

Anchetatorii au stabilit că inculpaţii le tratau pe tinere într-un mod josnic, din comunicările telefonice purtate în special de inculpatul Şaim Cezar-Marian şi care au fost interceptate reieşind clar acest lucru. Pe raza judeţului Brăila, unde inculpaţii exploatau prin obligarea la practicarea prostituţiei în mod special victimele minore, inculpaţii îşi asumaseră rolul de “proprietari” ai zonei de racolare a clienţilor. Inculpatul Şaim Cezar-Marian îşi punea la punct “contracandidaţii” proxeneţi. Acest lucru reiese clar dintr-o discuţie purtată cu un bărbat rămas neidentificat, care îndrăznise să îi “acapareze” locul din zona Baldovineşti. Era o interceptare din octombrie 2018, când Şaim i-a cerut socoteală unui bărbat pentru că lăsase fete să agaţe clienţi în zona Baldovineşti, unde Şaim era oarecum “stăpân”. Bărbatul i-a explicat proxenetului Şaim că fetele erau într-o zonă mai îndepărtată. “Băi, ia fii atent unde le duci, ca să fie bine!”, a atras atenţia Şaim.

Potrivit anchetatorilor, pe mâna traficanţilor Şaim şi Balaşca ajungeau fete din familii sărace, care nu avea unde sta şi nu aveau posibilităţi materiale, astfel că acceptau “tratamentul” aplicat de proxeneţi. Pe tot parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, inculpaţii le supravegheau îndeaproape prin păstrarea actelor de identitate ale victimelor, pentru a le împiedica fuga sau depistarea de către lucrătorii de poliţie, prin încredinţarea unui telefon mobil alocat comunicării cu ei. Inculpaţii le ameninţau pe fete şi le avertizau că vor avea de suferit dacă vorbesc cu poliţiştii care le iau la întrebări.

În noiembrie 2018, Şaim Cezar Marian a fost încarcerat în baza unui mandat de arestare european, atribuţiile acestuia fiind preluate imediat de inculpatul Balaşca. Tinerele care au avut neşansa de a-i cunoaşte pe traficanţii Şaim şi Balaşca nu prea aveau şanse de scăpare. Au intrat însă pe fir anchetatorii, astfel că tinerele exploatate au putut să răsufle uşurate, cel puţin pentru o perioadă, adică cât timp inculpaţii se află în spatele gratiilor.

Mai departe însă, instanţa superioară este cea care va decide pedeapsa finală pentru brăilenii acuzaţi de proxenetism şi trafic de minori.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro