• după ce a fost afectată de un incendiu, în luna februarie a acestui an, clădirea respectivă are mari probleme cu structura de rezistenţă • duminică după-amiază, un perete interior s-a prăbuşit din senin, fiind pe punctul de a strivi o locatară • imobilul este administrat de SUPAFLC şi era structurat în 12 apartamente, fiind locuit, în total, de 30 de persoane • ieri, toţi locatarii au primit spaţii locative în alte clădiri ale municipalităţii, însă nu îşi vor putea recupera bunurile decât după ce imobilul va fi pus în siguranţă, conform indicaţiilor date de un expert • Primăria intenţionează să facă o consolidare şi reabilitare totală acestei clădiri
Toţi cei 30 de locatari ai imobilului de pe strada Roşie, nr. 5 au fost evacuaţi încă de duminică, 31 martie, după ce unul dintre pereţii interiori s-a prăbuşit din senin. Clădirea a fost afectată de un incendiu, la începutul lunii februarie, iar din câte se pare apa folosită de pompieri pentru stingerea flăcărilor i-a slăbit structura de rezistenţă, fapt ce a dus la incidentul de duminică. După cum v-am mai informat, incendiul provocat de un scurtcircuit electric a distrus complet acoperişul din lemn învelit cu tablă şi a afectat puternic mansarda clădirii, unde locatarii îşi amenajaseră mai multe spaţii de depozitare, în genul boxelor din subsolurile blocurilor. Mansarda, făcută pe o structură din lemn, a ars, fiind distruse aproape în totalitate bunurile depozitate acolo. Au fost puternic afectate, de asemenea, două camere de la etajul doi al clădirii, al căror tavan s-a prăbuşit. În rest, toate apartamentele de la etajele doi şi unu şi chiar de la parter au fost afectate de apa folosită pentru stingerea flăcărilor.
Clădirea aparţine Serviciului de Utilitate Publică de Administrare Fond Locativ şi Cimitire (SUPAFLC) din cadrul Primăriei Brăila, iar în urma incendiului din februarie locatarii au fost evacuaţi temporar, fiind găzduiţi într-un cămin al municipalităţii, urmând să revină în locuinţele lor după ce vor fi făcute reparaţiile necesare. Directorul SUPAFLC, Emilena Huiu, ne declara, în urmă cu două luni, că reparaţiile vor fi făcute după ce va fi stabilit bugetul municipiului pe anul în curs. Cum votarea bugetului nu s-a rezolvat nici până la ora actuală, reparaţiile n-au fost făcute integral. Cu toate acestea, unii dintre locatari au revenit, în urmă cu câteva zile, în apartamentele lor din imobilul de pe strada Roşie. Cei care erau acasă duminică după-amiază, când a căzut acel perete interior, spun că s-au speriat teribil. “Am avut impresia că e cutremur. A fost o bubuitură puternică, dar şi o flamă, pentru că peretele a căzut peste un televizor, şi toată casa s-a zguduit din temelii”, ne-au povestit oamenii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Peretele cu probleme a căzut chiar lângă o locatară în vârstă de 64 de ani, care a suferit doar răni superficiale. Duminică după-amiază, la faţa locului au sosit o Ambulanţă şi o maşină de intervenţie SMURD, însă niciunul dintre locatari nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale.
La câteva ore de la producerea incidentului, autorităţile locale au luat măsura evacuării tuturor locatarilor. Cei mai mulţi dintre aceştia s-au cazat la rude, însă au fost şi 5 persoane care au mers la Aşezământul de Noapte al Primăriei, de pe strada Eroilor. Duminică seara, când au fost evacuaţi din locuinţe, locatarii nu au putut lua cu ei decât actele şi strictul necesar.
Clădirea era structurată în 12 apartamente, cu câte o cameră sau două camere, în care locuiau, în total, 30 de persoane. Conducerea SUPAFLC ne-a informat, ieri, că s-au găsit soluţii pentru repartizarea tuturor chiriaşilor din clădirea de pe strada Roşie în alte spaţii locative din administrarea municipalităţii. Pentru ca toată lumea să fie mulţumită, s-au căutat spaţii similare, astfel încât familiile care locuiau în două camere să primească tot două camere. Una dintre locatare, o bătrână în vârstă de 84 de ani, ar putea ajunge la un cămin de vârstnici din administrarea Primăriei.
Deocamdată, chiriaşii de pe strada Roşie nu se pot muta propriu-zis în noile locuinţe care le-au fost repartizate deoarece nu îşi pot recupera bunurile din clădirea cu probleme. Ieri, SUPAFLC a apelat la un expert care să evalueze situaţia şi să ofere o soluţie provizorie pentru punerea în siguranţă a imobilului de pe strada Roşie, astfel încât locatarii să poată intra înăuntru, asistaţi de echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a-şi putea lua mobilierul şi celelalte obiecte personale.
Viceprimarul Doiniţa Ciocan ne-a declarat că, după ce va fi complet golit, imobilul va face obiectul unei expertizări complexe, aşa încât să se ştie cu exactitate ce lucrări trebuie făcute pentru o consolidare şi reabilitare definitivă.