CJ face primul pas pentru construirea unui Spital de Pediatrie, la Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CJ face primul pas pentru construirea unui Spital de Pediatrie, la Braila

Consiliul Judetean Braila a aprobat, ieri, concesionarea, pe o perioada de 25 de ani, a suprafetei de 5.000 mp, teren aflat in incinta Spitalului Judetean de Urgenta, in scopul construirii unui spital de pediatrie. Concesionarea urmeaza a se face prin licitatie publica deschisa, iar noul obiectiv se va ridic pe latura de nord a Spitalului Judetean, invecinat cu Soseaua Buzaului si parcul Monument. Potrivit datelor prezentate de presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, investitia asigura rezolvarea unor probleme cu aspect medical si social, tinind cont ca, la acest moment, Braila nu are un spital de pediatrie, iar centrul de specialitate existent are mari probleme de functionare, din punct de vedere financiar, si nu numai. In plus, unitatea nou-creata urmeaza sa aiba in structura sectii care sa acopere intregul profil de patologie medicala si chirurgicala a copilului, precum si ambulatoriu de specialitate. In cladire vor putea functiona, in acelasi spatiu, toate sectiile de pediatrie medicala si chirurgicala care, in momentul de fata, se gasesc in locatii diferite. Presedintele CJ a mai explicat ca se vor crea, astfel, cel putin 50 de noi locuri de munca, si se va deschide front de lucru pentru muncitorii braileni din domeniul constructiilor, dat fiind ca lucrarea se va realiza utilizind forta de munca locala. Deloc de neglijat, insa, este si faptul ca se vor aduce venituri suplimentare si la bugetul CJ. Datele prezentate consilierilor judeteni arata ca "redeventa pentru concesionarea terenurilor din zona, pe piata imobiliara, ajunge la valori de 7-8 euro/mp/an, dar avind in vedere programul national cu privire la ingrijirea copilului sub aspect medical si social, precum si dependenta veniturilor de relatia cu Casa Nationalade Asigurari de Sanatate, redeventa minima de la care se porneste licitatia este de 3 euro/mp/an, respectiv 15.000 euro/an/5000 mp, care va fi platita semestrial".
Potrivit estimarilor facute, construirea Spitalului de Pediatrie si dotarea acestuia vor costa minimum 15 milioane de euro, iar presedintele Stancu este sigur ca va fi unul dintre cele mai moderne unitati sanitare de profil din tara: "Am avut mai multe discutii, pe aceasta tema, cu mai multi posibili investitori, insa cei mai interesati au fost spaniolii. Spitalul va acoperi, ca si zona, femeia, aflata in starea de graviditate, pina la copilul de 16 ani. Se creeaza locuri de munca, este linga Spitalul Judetean, va fi o unitate ultramoderna, daca nu cea mai moderna din Romania. Discutind despre redeventa pe care o cerem, valoarea pe piata a terenului in zona este mai mult decit ceea ce cerem noi, dar avind in vedere rolul social pe care incercam sa-l acoperim cu aceasta investitie, avind in vedere ca am mai dat in aceasta zona teren, cu 2,5 euro /mp/an, si se si contruieste acolo Centrul de dializa, eu cred ca 3 euro /mp este acceptabil".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro