Mergi la conţinutul principal

CJ Braila vrea sa dezvolte turistic localitatea Movila Miresii

Consilierii judeteni au aprobat, ieri, un acord de parteneriat cu consiliul local Movila Miresii, fara de care nu se poate derula proiectul investitional ce vizeaza lacul sarat din zona. Asa cum a explicat in cadrul plenului sedintei CJ directorul Directiei de Programe din cadrul CJ Braila, Gabi Ioan, autoritatile judetene au decis ca zona poate fi exploatata din punct de vedere turistic, dar numai daca se construiesc facilitati specifice. Acesta a mai adaugat ca, de vreme ce exista un program guvernamental prin care se poate obtine finantare nerambursabila pentru acest lucru, atunci CJ a decis ca nu poate pierde ocazia de a transforma zona Movila Miresii: "S-a dovedit ca proprietatile balneoclimaterice ale zonei sint deosebite. Acolo a existat o infrastructura care insa, in acest moment, e distrusa complet. Mai sint doar citeva fundatii. In urma studiilor derulate s-a stabilit ca se poate dezvolta pentru inceput o zona de 20,5 ha, urmind ca restul facilitatilor sa se construiasca mai apoi. Dar nu poate fi inaintat proiectul pentru cererea de finantare fara parteneriat intre CJ si Movila Miresii, proprietarul terenului de acolo", a explicat acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro