Deschiderea oficiala a avut loc in prezenta directorului Retelei Birourilor de Vinzari CitiFinancial, Gabriela Paduraru. Autoritatile locale brailene au fost reprezentate de subprefectul Popa Dumitru si vicepresedintii Consiliului Judetean, Niculina Moisescu si Gheorghe Chiru.
Agentia braileana, sau mai bine zis "Magazinul de credite", conceptul de banca promovat de CitiFinancial, este a doua unitate de acest gen deschisa la Braila, dupa cea inaugurata in octombrie 2006. Dupa cum a subliniat Gabriela Paduraru, "reteaua CitiFinancial ofera, la ora actuala, doua structuri de credite: creditul obisnuit, de consum, si creditul de nevoi personale nespecificate".
Citigroup este prezent in Romania, prin Citibank Romania SA, inca
din anul 1996 si furnizeaza produse si servicii financiare
companiilor nationale si internationale, companiilor mici si medii,
sectorului public si organizatiilor non-profit.
Inca de la intrarea sa pe piata din Romania, CitiFinancial, membru al Citigroup, s-a dezvoltat alaturi de Citibank, brandul de referinta al grupului bancar american. Spre deosebire de Citibank, care vizeaza ca target in special clienti Corporate, CitiFinancial se axeaza pe oferirea de credite populatiei cu venituri reduse.