* președintele interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc, a susținut o conferință de presă în sediul partidului de pe Calea Călărașilor, colț cu Strada Tineretului, unde se află cabinetul parlamentar al deputatului Alexandru Popa * în ciuda rugăminților lui Boboc de a fi lăsat să își susțină ”posibil ultima conferință de presă” o parte din echipa lui Popa a insistat să rămână în sală, iar până la sfârșit și-a făcut apariția și candidatul la fotoliul de președinte al organizației județene * Boboc a făcut o serie de acuzații, a vorbit despre anumite înțelegeri încălcate, dar a ținut și să ureze succes noii echipe a liberalilor brăileni * ulterior, Popa a susținut la rândul său o conferință de presă în care a precizat că astfel de momente nu vor mai exista după ce va prelua conducerea
Președintele interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc, secretar de stat la Ministerul Muncii, a convocat astăzi o conferință de presă în sediul partidului. Nimic deosebit până aici, însă totul s-a întâmplat în contextul acuzațiilor lansate de curând de echipa lui Alexandru Popa, cu câteva ore înainte de conferința județeană, astfel că lucrurile s-au derulat într-o atmosferă extrem de tensionată. Fiind vorba despre sediul de pe Calea Călărașilor, colț cu Strada Tineretului, unde se află și cabinetul parlamentar al lui Popa, o echipă a acestuia s-a aflat în sală încă de la momentul la care Boboc și-a început conferința. Timp de câteva minute bune Boboc a insistat să fie lăsat de colegi să își desfășoare conferința de presă în liniște, fără ”public”, însă singurul care a respectat rugămintea acestuia a fost Sorin Ioniță, restul liberalilor din echipa Popa preferând să rămână pe poziții.
”Dacă nu vă cer prea mult, vă rog frumos... Normal că sunt coleg cu dumneavoastră, dar așa cum eu am respectat de fiecare dată colegii care au făcut conferință de presă și au putut să spună tot ceea ce au dorit dumnealor să spună, repet, dacă nu cer prea mult, am aceeași rugăminte la dumneavoastră. Să îmi întoarceți respectul pe care eu vi l-am arătat”, a spus Boboc, însă fără prea mare succes, restul liberalilor din public rămânând în sală. Ulterior, până la finalul conferinței, au venit și deputatul Alexandru Popa, candidatul pentru președinția PNL Brăila, dar și Cătălin Canciu, șeful municipalei liberalilor.
După aproximativ cinci minute de rugăminți și așteptări, Boboc a renunțat la ideea de a-și invita colegii să părăsească sala și a început conferința cu aceștia ca spectatori.
”A fost o perioadă de campanie internă și colegii care și-au depus candidatura, care vor să ocupe niște funcții de conducere în filiala noastră, au făcut campanie cum s-au priceput, pentru a-și apropia victoria. Și asta e bine. E bine să îți faci campanie, să vrei să ocupi funcții, să îți propui obiective. Până aici o să le doresc succes tuturor colegilor mei care vor candida, succes celor care vor câștiga. Probabil că nu este greu să anticipăm cine va câștiga sau ce echipă. Să dea Dumnezeu să facă lucruri mult mai bune decât au făcut cei care au ocupat diverse funcții în partid. Sper ca la viitoarele alegeri, care vor urma pentru că vine 2024, un an cu patru rânduri de alegeri, PNL Brăila să fie acolo unde nu a mai fost demult. Cu niște rezultate care să încununeze munca echipei care va conduce destinele organizației noastre în perioada următoare”, a declarat Boboc la începutul conferinței.
Ulterior, acesta a făcut referire la atitudinea unora dintre colegi, atacându-l în mod special pe Cătălin Canciu, cu precizarea că el a fost unul dintre cei care l-au susținut în momentul în care a intrat în PNL Brăila. Boboc a vorbit în timpul conferinței și despre o întâlnire care ar fi existat pe 17 iunie, în urma căreia s-a întocmit un document prin care se stabilea poziția lui Popa ca președinte și anumite funcții de conducere (urmând ca acest aspect să se definitiveze pe parcurs) pentru alți membri, inclusiv în ceea ce îl privește. Boboc a prezentat faptul că Alexandru Bucălău, actual secretar general al PNL Brăila i-a transmis pe whatsapp bilețelul pe care apar semnăturile tuturor decidenților ce au participat la respectiva discuție, în încercarea de a semnala că Popa nu și-a respectat cuvântul dat.
Cătălin Boboc a afirmat că dacă Biroul Politic Județean al PNL îi va retrage sprijinul politic va demisiona din funcția de secretar de stat la Ministerul Municii, deoarece a ajuns să ocupe funcția tot printr-o decizie a organizației. De asemenea, acesta a mai amintit despre atitudinea unor colegi care ”se dau mari filosofi liberali”, însă au trecut pe la multe partide, amintindu-l pe Dănuț Lungu, care se afla în sală. Totodată, l-a acuzat pe Popa că în momentul în care el se afla la Prefectură venea des la diverse întâlniri și discuta foarte mult cu Vasile Cortez pe care la momentul respectiv nu îl considera ”cel mai mare PSD-ist”, ci coleg. Tot în legătură cu subiectul PSD-iștii din PNL, Boboc a mai ținut să puncteze că nu i se pare normal acest tip de campanie în care unii colegi sunt denigrați, punctând că în momentul în care ”geamurile” filialei au fost împroșcate cu noroi, primul lucru pe care îl va avea noua echipă de făcut, va fi tocmai să le curețe și abia apoi să iasă public și să facă declarații ”luminoase”, ceea ce nu este cea mai fericită strategie.
Interesant este și că Boboc, încă președinte interimar al organizației, a afirmat că nu are de gând să participe la conferința județeană de astăzi (vineri, 9 iulie, ora 17:00, la Regal Ballroom), deoarece știe deja care va fi rezultatul.
Întrebat unde a greșit și cum de a ajuns în ipostaza de a susține o posibilă ”ultimă” conferință în sediul PNL Brăila, Boboc a afirmat: ”Cu privire la rezultate. La ceea ce s-a întâmplat nu o dată, ci de mai multe ori. Eu nu cred că am greșit. Eu cred că așa se face politica. Puteam la fel cum cei mai mulți dintre oamenii din politică o fac, nu neapărat numai din PNL, să stau la umbră. Să îmi apăr niște poziții, să fiu prietenos cu colegii mei. Puteam să nu candidez în 2016 și atunci eram, zic eu, destul de bine, dacă nu foarte bine poziționat, încât să pot să îmi permit să iau ce decizii doream eu. Puteam să nu candidez nici anul trecut. Să stau să mă conserv politic. Să stau la umbră, cum se spune. Să nu mă plouă. Dar eu cred că politica se face asumându-ți lucruri. Cu urmările pe care dinainte ți le asumi”, a mai precizat Boboc.
Popa promite că astfel de episoade vor înceta în noul PNL Brăila
După conferința lui Boboc și deputatul Alexandru Popa a susținut o conferință de presă. Acesta a prezentat jurnaliștilor un document pe care l-a semnat, pentru a demonstra că este o altă semnătură decât cea aflată pe bilețelul prezentat de Boboc de la respectiva întâlnire ce ar fi avut loc pe 17 iunie, unde s-ar fi negociat funcții. Până să înceapă conferința și Boboc i-a făcut o vizită inopinată în birou pentru a-i strânge mâna și a-i ura succes la alegeri, deși tot într-o atmosferă ușor tensionată.
”Eu v-am arătat un document semnat de mine. Nu există așa ceva. Nu a existat nicio înțelegere. Puteți discuta cu toți colegii mei. Tot ce am promis și funcțiile pe care le-am propus pentru Biroul Politic au fost respectate. Cătălin încearcă pe ultima sută de metri, știind că este apusul dumnealui, să arunce cu noroi în mine. Nu vreau să mai fac atacuri personale vizavi de el și domnul Varga. Eu ce am avut de spus, am spus. Susțin tot ceea ce am spus, îmi asum și cred că ăsta este drumul schimbării, fără domnul Boboc și fără domnul Varga. Pentru ce gândesc eu pe viitor, nu îmi face bine tot circul ăsta. Cătălin nu are ce pierde. Este la sfârșitul carierei, eu sunt la începutul carierei. Nu vreau să intru în această mocirlă”, a declarat Popa.
Întrebat dacă Alexandru Bucălău știa de respectivul document, Popa a afirmat că Bucălău este adult, are 35 de ani și că nu poate răspunde în locul acestuia. ”Din cunoștințele mele, Alexandru Bucălău nu avea cunoștință de acel document. Acum fiecare știe ce face. Sunt colegii mei, nu subalternii mei”, a afimat Popa. Deputatul a adăugat că din momentul în care va prelua conducerea PNL Brăila, astfel de episoade precum cel de astăzi nu se vor mai întâmpla. Popa a mai punctat că nu are nimic împotrivă ca Boboc să nu participe la Conferința Județeană, deoarece lucrările ședinței vor putea fi prezidate de altcineva, fie de secretarul partidului, Alexandru Bucălău, fie chiar de un invitat de la Centru.