Am extras un citat din comunicatul de presa remis, ieri, redactiei "Obiectiv" de catre Biroul de Presa al Parchetului de pe linga Tribunalul Braila. In caz ca nu v-ati dat inca seama, politistii lui Chivu si procurorii de la Tribunal sint adevarati eroi. Ma mir ca presedintele Basescu nu i-a chemat inca la Cotroceni sa-i decoreze pentru spiritul de sacrificiu de care au dat dovada in instrumentarea celui mai recent dosar al fratilor Sgarcitu. Imaginati-va, oameni buni, volumul de munca este coplesitor si, ca si cum asta nu ar fi fost de ajuns, schema de lucru este decimata. E clar, procurorii au pornit cu un handicap imens in cursa de dovedire a fratilor Sgarcitu. Dar, si acum vine marele DAR, acesti bravi politisti si procurori, nu au precupetit nici un efort, vorba lui Ceausescu, pentru a duce la bun sfirsit sarcinile de serviciu. Iata, ei au dat dovada de maxima operativitate si, in cele din urma, fratii Sgarcitu au fost trimisi in judecata. De acum incolo soarta dosarului in care sint implicati Titi si Ionel Sgarcitu depinde doar de judecatori. Procurorii si-au facut inca o data treaba, desi, repet, "schema de lucru a fost decimata".
Ce se va intimpla de-acum incolo? Pai, in principiu, mai nimic. Mai cititi o data cele 4 capete de acuzare puse in circa fratilor Sgarcitu ca sa va convingeti ce proces "greu" ii asteapta pe Titi si Ionel. Mai trebuia sa fi fost acuzati ca i-au dezumflat roata de la masina cameramanului ProTV, pentru ca tacimul sa fie complet. La ce mare dosar au lucrat procurorii? Ei vor spune ca astea au fost acuzatiile, ca doar nu o sa inventeze acum fapte pe care sa le puna in circa fratilor Sgarcitu, si ca nu ar trebui sa scriem astfel de editoriale "rautacioase", atita timp cit un coleg de breasla a fost batut de un interlop. Dar nu le-a cerut nimeni sa inventeze fapte Sgarcitilor. Puteau sa aiba insa decenta sa nu se umfle atita in pene ca au reusit sa-i prinda pe fratii Sgarcitu cu un geam spart si o yala rupta. Au fost timpuri cind procurorii puteau sa-i priponeasca pentru ani grei pe fratii Sgarcitu si, culmea, pe vremea aia volumul de munca nu era atit de coplesitor si nici schema de lucru nu era decimata in halul in care, vorba aia, este astazi.