Propria vindecare nu ține nici de miracol, nici de remediu, nici de celălalt, ci de renunțarea la gândul vinovăției celuilalt.
Un celălalt găsit vinovat este sursa propriei nevindecări. Ținându-l pe celălalt vinovat, vei fi în suferință, dar nu prin ea căștigi inocența și mântuirea.
Celălalt nu este prizonierul ideii tale despre vinovăția sa.
Dumnezeu nu știe de vinovăția lui, așa cum vrei să știe de ea, nici nu îl condamnă pe el pentru a-ți câștiga tu inocența, nici nu face din suferință un tribut pentru mântuire.
Nimeni nu e mai vinovat decât altul sau mai inocent decât altul. Dar fiecare poate fi propria sa victimă, și tot fiecare poate trece de la moarte la viața pe care o dă Fiul - nu prin suferință, ci prin ascultare.
„A răspuns Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai.
Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi.
Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte.
Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului.
Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis.
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.”
(Sfânta Evanghelie după Ioan, V, 19-24)
