Cimitirele Brăilei, scoase la lumină | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cimitirele Brăilei, scoase la lumină

• administraţia locală a început o amplă operaţiune de curăţenie în incinta celor şapte cimitire existente în oraş • cât de mult se va menţine această curăţenie depinde, însă, şi de gradul de civilizaţie al celor care au grijă de mormintele rudelor • pe lângă salubrizare, se fac şi operaţiuni de asfaltare a unor alei sau de construire garduri • de asemenea, administraţia cimitirelor încearcă să pună ordine în evidenţele locurilor de veci, operaţiune ce se dovedeşte a fi pe cât de complexă pe atât de dificilă

 

Administraţia locală încearcă, din câte se pare, să facă ordine în cimitirele brăilene, atât în ceea ce priveşte menţinerea curăţeniei pe alei şi printre morminte, cât şi în evidenţele locurilor de veci. La cimitirul Sf. Mina, din cartierul Chercea, de exemplu, a fost desfiinţată o haldă de gunoi ilegală care trona de ani de zile, pe latura dinspre marginea municipiului. În acel loc aruncau deşeuri brăilenii care făceau curăţenie la mormintele rudelor, dar şi locatarii din cartier astfel că, de-a lungul timpului, pe respectiva latură a cimitirului s-a format un adevărat focar de infecţie. Recent, pe parcursul lunilor februarie şi martie, grămezile de gunoaie au fost ridicate, iar spaţiul a fost delimitat cu un gard de beton, pentru blocarea accesului celor care veneau cu roabe sau căruţe pentru a arunca moloz sau tot felul de alte resturi. În plus, pe fâşia de teren scoasă de sub deşeuri s-au amplasat câteva containere, pentru a fi la îndemâna celor care îngrijesc mormintele din cimitir. Din păcate, puţini dintre aceştia se obosesc să ducă gunoaiele până la containere, abandonându-le unde le vine mai la îndemână, pe spaţiile încă neocupate de morminte sau chiar pe mormintele altor familii. “Administratorii din cimitire încearcă să le explice celor care vin să îşi îngrijească locurile de veci ca, după ce fac curăţenie, să ducă resturile la tomberoane sau măcar să le scoată la marginea aleilor principale, pentru a fi preluate de angajaţii noştri. Foarte mulţi continuă, însă, să le arunce pe locurile virane sau pe mormintele învecinate. De exemplu, în cimitirul Sf. Constantin s-a făcut curăţenie pe latura dinspre Policlinică, într-o zonă unde se formase o adevărată haldă de gunoi. La foarte scurt timp, lumea a început să arunce tot acolo deşeurile şi nu vorbim doar de cei care fac curat la morminte ci şi de locatarii blocurilor învecinate, pentru că, pe lângă resturile vegetale sau ce mai rezultă din curaţarea locurilor de veci, s-au găsit inclusiv saltele sau alte resturi aruncate din locuinţele unor cetăţeni”, ne-a spus Emilena Huiu, directorul Serviciului de Utilitate Publică Administrarea Fondului Locativ şi Cimitirelor, din cadrul Primăriei Brăila.

 

Firme de pietrărie sancţionate cu retragerea avizului, pentru că lucrau neglijent

Cantitatea totală de deşeuri strânsă pe parcursul unei singure luni din toate cele şapte cimitire existente în municipiu a ajuns chiar şi la 650 metri cubi. Pe lângă resturile rezultate din îngrijirea mormintelor şi gunoaiele aruncate în incinta cimitirelor de locatarii cartierelor învecinate, o contribuţie la creşterea cantităţii de deşeuri o au şi firmele angajate să facă lucrări de pietrărie. Acestea au obligaţia legală de a duce la depozitul de materiale inerte al municipiului pământul scos din gropile unde urmează să fie amenajate cavouri, dar şi molozul rezultat în urma lucrărilor. De asemenea, trebuie să protejeze cu folii mormintele învecinate. Până în prezent, multe dintre firmele în cauză nu respectau aceste obligaţii, abandonând resturile în incinta cimitirelor sau murdărind fără jenă locurile de veci alăturate. Administraţia cimitirelor afirmă că nu va mai permite astfel de atitudini. În ultima perioadă, cinci din cele 30 de firme de pietrărie care activau în municipiu au fost sancţionate cu retragerea avizelor în baza cărora puteau lucra în incinta cimitirelor, conform spuselor directorului Emilena Huiu. Aceasta a mai ţinut să menţioneze că, de câteva săptămâni, se încearcă o colectare selectivă a deşeurilor din municipiu, în sensul separării recipientelor de plastic şi a hârtiei de celelalte gunoaie. “PET-urile şi candelele de plastic sunt puse în saci separaţi pentru a fi preluaţi de firma de salubritate cu care avem contract”, ne-a spus directorul Huiu.

Pe lângă lucrările de curăţenie, conducerea SUPAFLC şi-a propus ca, pe parcursul acestui an, să asfalteze câteva alei secundare din cimitirele Sf. Constanti, Sf. Maria şi Brăiliţei. De asemenea, au fost începute demersuri pentru refacerea a 30 de cruci din Cimitirul Eroilor de la Sf. Constantin.

 

Dezordinea din evidenţele locurilor de veci

Printre demersurile întreprinse în ultima perioadă de administraţia cimitirelor se numără şi încercarea de a pune ordine în evidenţele locurilor de veci. Astfel, va fi achiziţionat un program de calculator mai performant pentru astfel de operaţiuni. Până la instalarea programului respectiv, angajaţii SUPAFLC încearcă să remedieze deficienţele pe care le depistează pe parcurs. Iar acestea nu sunt deloc puţine! De exemplu, au fost găsite foarte multe cazuri în care mai multe locuri de veci erau înregistrate cu acelaşi indicativ în evidenţele administrative şi contabile. Există, totodată, multe locuri de veci ai căror proprietari sunt greu de identificat, pentru că nu şi-au mai plătit de ani de zile taxele aferente şi nici nu s-au mai deranjat să facă curăţenie. De regulă, aceste locuri de veci abandonate tind să se transforme în halde de gunoi, din cauza lipsei de bun simţ a celor care îngrijesc mormintele învecinate. 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro