Preşedintele PNŢCD Brăila Gheorghe Chiru este ferm convins de faptul că liderul Asociaţiei Green, consilierul municipal Dan Păun ar mima opoziţia faţă de defrişarea Pădurii Stejaru. Acesta a susţinut, ieri, o conferinţă de presă pentru a-şi manifesta nemulţumirile legate de proasta organizare a întâlnirii, dar şi pentru a specifica faptul că, din punctul său de vedere, adevărata problemă în legătură cu acest subiect se rezumă la momentul în care a fost făcută atribuirea terenurilor. Chiru a specificat printre altele, că la întâlnirea de la Chiscani n-au participat adevăraţii "păpuşari" din spatele "Afacerii Stejaru". "Vreau să vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat, ieri (n.r. marţi), la Chiscani, sau mai bine zis ce nu s-a întâmplat. Ceea ce mă deranjează în toată chestia asta este faptul că pe lângă lipsa totală de organizare - şi să nu credeţi că nu a fost totul premeditat -, a trebuit ca unii să fie prezenţi acolo pentru a fi fotografiaţi, ca să ştie lumea cu cine are de-a face mai sigur. Pe de altă parte, au fost prezenţi şi cei care mimează opoziţia faţă de această defrişare. Există persoane acolo, care primesc finanţări de multă vreme şi trăiesc şi din bani publici. Se ştie că după anii 90 ONG-urile, (...) au supt efectiv şi de la bugetul statului. În continuare, aceştia se regăsesc peste tot. Unii sunt de bună credinţă, dar o parte dintre ei joacă cu ruşii. A existat acea mică neînţelegere cu ora de programare care a fost generată de un mesaj al domnului preşedinte de la Green, domnul consilier Dan Păun. Încă o dată mi-a confirmat că el nu se regăseşte în tabăra noastră, a celor care îşi propun să stopeze în vreun fel ceea ce se vrea cu Pădurea Stejaru", a declarat Chiru. Totodată, sursa citată a mai atras atenţia că adevăraţii actori din spatele afacerii ar intenţiona să construiască acolo vile. "Vor face acte de vânzare - cumpărare către adevăraţii proprietari. Vor să facă vile acolo pentru unii care îşi permit. Să nu vă închipuiţi că în locul ăla, lipit de pădure, vor lua locuinţă nişte oameni scăpătaţi care abia dacă au bani de bilet de tramvai. Haideţi să nu căutăm acul în carul cu fân în lucruri care sunt clare. Eu cred că m-am exprimat destul de exact. Sunt printre puţinii care am spus un nume, care am spus nişte chestii. (...) Păun este cu ruşii, cu sovieticii. Să ne gândim cine e reprezentantul investitorilor? Dacă e cu «zoff» la final, am zis bine că e cu ruşii. Păun nu joacă onest. Este evident", a mai afirmat Chiru. De asemenea, ţărănistul a mai precizat că la fel de vinovat ar fi şi Ion Crăciun, primarul comunei Chiscani. "Primăria Chiscani, ca şi în cazul Staţiunii de la Lacu Sărat, e complice la situaţie. Punct. Acolo sunt şi o parte dintre dovezi. Crăciun este în aceeaşi situaţie cu Lacu Sărat unde îşi face jocul şi, ţinând şi el nişte hîrtii acolo, vrea să obţină încă o dată suportul larg al găştii. Ca să ajungi ceva în Brăila asta trebuie să ai suportul găştii", a mai completat sursa citată. De asemenea, Chiru a ţinut să mai precizeze că sunt foarte mulţi PSD-işti la vârf implicaţi în afacere - fără a da însă nume. Chiar dacă nu îl vede părtaş la afacere pe deputatul Marian Dragomir, prezenţa acestuia la întâlnirea de marţi, 9 iunie, nu-i şterge suspiciunile ţărănistului vizavi de interesele ascunse ale grupului social-democrat.
Păun, convins că se încearcă decredibilizarea sa şi a acţiunilor sale
Contactat telefonic, preşedintele Asociaţiei "Green", Dan Păun a afirmat că nici nu se poate pune problema să fie părtaş la proiectul privind defrişarea Pădurii. Consilierul municipal consideră că intervenţia lui Gheorghe Chiru nu are alt scop decât a-l discredita, în special în urma intervenţiilor pe care le-a avut la nivelul Ministerului Mediului. Cât despre faptul că a discutat despre altă oră în privinţa întâlnirii de la Chiscani, acesta a subliniat că a aflat informaţia din presă, însă comunicatorul şef al APM ar fi putut să atragă atenţia asupra erorii de comunicare cu mult timp înainte. "Vizavi de finanţarea ONG-urilor nu pot să vă spun decât că noi nu am primit niciun leu de la buget niciodată. Că eu aş fi omul cuiva sau că joc strâmb, ce să vă spun? Noi am fost primii care am întreprins acţiuni în această problemă. Dacă aş juca strâmb probabil că aş face cu totul altceva, dar nu stă în caracterul meu. În cel mai bun caz, dacă nu aş fi luat niciun fel de măsuri aş fi putut fi acuzat de pasivitate, dar eu am fost singurul consilier municipal şi preşedinte ONG care a participat la prima dezbatere publică de acum doi ani la Garda de Mediu. Nu l-am văzut nici pe Chiru atunci, sau pe altcineva", a declarat Păun. De asemenea, acesta a mai precizat că a reuşit să atragă atenţia conducerii APM, precum şi a ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu asupra problemei defrişării Pădurii Stejaru. "Ştiţi foarte bine că doamna Graţiela Gavrilescu, colegă cu mine de partid - amândoi vicepreşedinţi ai PLR -, este foarte pornită împotriva defrişărilor. Chiar m-a rugat să îi dau link-urile la articolele de presă ca să le vadă. Oricum, dumneaei are o opinie formată. Ţin să vă spun că am reuşit să fac ceea ce nu au reuşit alţii. Proiectul ăsta va trece extraordinar de greu de ministru, asta dacă va trece vreodată. Eu sunt convins că nu va trece. Deci eu nu am venit să particip pasiv la discuţie cum a făcut Chiru la Chiscani. De fapt, el chiar poate fi acuzat de pasivitate", a mai replicat Păun. Totodată, acesta a ţinut să anunţe că are de gând să îl dea în judecată pe Chiru în cazul în care nu aduce probe care să îi susţină acuzaţiile. "Remarc faptul că se concentrează eforturile din diferite direcţii de decredibilizare a mea, în primul rând şi, implicit, a efortului pe care îl fac pentru a opri acest proiect. Ştiţi foarte bine ce eforturi am făcut când a fost discuţia cu Gheorghe Caruz. Dacă îmi aduc aminte şi atunci am fost singur. Nu l-am văzut pe Chiru. Intervenţia domniei sale în toată chestiunea asta, cel puţin din punctul meu de vedere, ridică un mare semn de întrebare. Şi vă rog să remarcaţi faptul că acţiunea asta a pornit abia acum", a conchis Păun.
În ciuda încercărilor redactorilor "Obiectiv - Vocea Brăilei" de a-l contacta şi pe Ion Crăciun, primarul comunei Chiscani, acesta nu a răspuns la telefon.