Chirac a fost condamnat pentru deturnare de fonduri publice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chirac a fost condamnat pentru deturnare de fonduri publice

Chirac este primul fost preşedinte francez din istorie condamnat.
El era acuzat că, din 1992 până în 1995, a permis ca mai multe persoane care lucrau cu precădere pentru partidul său, RPR (predecesorul UMP, partidul actualului preşedinte Nicolas Sarkozy), să figureze pe statele de plată ale Primăriei Parisului. Cu alte cuvinte, lucrau pentru partid, dar erau plătite din banii Primăriei, adică ai contribuabililor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro