Adevarul e ca daca stau sa ma gindesc la lucrurile astea, imi dau seama cit de frumos ar fi sa traiesc intr-unul dintre cele mai dezvoltate orase din tara. Sa existe aici, pe malul Dunarii, un oras infloritor, sa avem universitati mari de valoarea celor de la Bucuresti, iar eu ca tinar si altii ca mine sa-si doreasca sa ramina acasa. Este frumos, dar si utopic in acelasi timp. De ce cred eu ca este atit de greu de realizat? Pentru ca acum citeva saptamini, cind am fost la Galati la "Schimb de Carti" era acolo un galatean care mi-a zis: "Vai ce naspa sinteti voi, astia de la Braila, veniti din saracia aia de oras!". E parerea lui si nu zic deloc ca tot Galati-ul ne considera "naspa", insa replica m-a facut sa ma gindesc la faptul ca doua orase care sint intr-o continua competitie nu se pot uni. Si chiar mai mult. Atit timp cit exista si braileni si galateni care isi exprima ura unii fata de altii sau se considera superiori doar pentru cine stie ce prostie, atunci de unde sa existe vreun fel de unire?
Asa ca pentru a se uni cele doua orase prima regula de aur e ca locuitorii acestora sa vrea unire, ceea ce in cazul nostru nu pare sa se intimple. Pentru ca nu ar fi deloc confortabil daca brailenii ar deveni pentru galateni un fel de rudele de la tara, cu care sa le fie rusine si nici invers. Depinde de fiecare.