Dupa ce, simbata seara, parintele paroh Nicolae Filimon, impreuna cu un sobor de preoti, a oficiat Acatistul Sfintei Mucenite Filofteia, ieri, sfintia sa a pregatit Sfinta Liturghie de hram, la care au fost prezente sute de persoane. Dupa slujba, toti cei prezenti au participat la o masa de obste, un parastas organizat cu sprijinul enoriasilor, in memoria ocrotitoarei sfintului lacas.
Totodata, de Sf. Nicolae, au fost ajutate 20 de familii sarace din cartier, iar micutii care au venit la biserica, in ziua sarbatorii, au primit daruri. In acest an, cu ajutorul Lui Dumnezeu, parohia "Sfinta Filofteia" a reusit sa construiasca o clopotnita pentru sfintul lacas, o capela si un centru de zi pentru copii (pe amplasamentul vechii bisericute). Cind va fi gata, centrul - care va avea sali de studiu, cantina etc - va putea gazdui in jur de 40 de copii cu probleme sociale. Parintele Nicolae Filimon ne-a mai spus ca a inceput si pictura bisericii mari si ca spera ca anul viitor sa finalizeze capela si centrul de zi, in paralel cu extinderea lucrarilor de pictura murala. La sarbatoarea de hram, au fost invitati sa participe credinciosi din toata Braila, parohia intimpinindu-i pe toti cum se cuvine. In timpul slujbei, au fost sfintite darurile aduse de crestini si au fost inaltate rugaciuni catre Dumnezeu, Sfinta Treime si Sfinta Mucenita Filofteia, ocrotitoarea crestinilor din Chercea.