"Contractul lui Dorinel expira in 2007, dar ii vom propune prelungirea lui, chiar daca va ramine numai antrenor. Eu sper sa si joace si dupa aceea. Sint convins ca ar putea da pasele acelea deosebite si la 45, 47 sau 50 de ani, numai sa-l tina conditia fizica", a spus Paszkany, completat, in gluma, de Muresan: "Am trimis un om cu Dorinel, in Germania, sa stea linga el si sa se asigure ca se va intoarce la Cluj".
Pe de alta parte, conducerea gruparii CFR Cluj a decis sa nu inscrie echipa in Cupa UEFA Intertoto, deoarece aspira la o alta competitie intercluburi. "In sufletul meu, sint putin nemultumit cu locul cinci ocupat la finalul turului Diviziei A. Speranta mea este sa ocupam, la sfirsitul campionatului, un loc de Cupa UEFA. Cred ca noi, Poli Timisoara si Rapid ne vom lupta pentru locul trei", a spus patronul Paszkany Arpad.