Mergi la conţinutul principal

CFR Călători Galaţi disponibilizează doar 11 salariaţi

Conducerea Regionalei Galaţi a companiei CFR Călători a anunţat că în cadrul programului de restructurare de personal îşi va reduce numărul de angajaţi cu 130 de persoane. Aceasta în timp ce la nivel naţional, compania îşi reduce structura de personal cu 780 salariaţi. Revenind în plan local, aşa cum a subliniat directorul CFR Călători Galaţi, din cele 130 de persoane la nivel de regională doar 11 vor fi efectiv disponibilizate. "Dintre cei 130 de angajaţi care vor pleca din cadrul regionalei Galaţi a CFR Călători, regională care are arondate 7 judeţe, inclusiv Brăila, majoritatea o vor face prin ieşire la pensie, astfel încât doar 11 persoane vor primi din luna aprilie decizia de concediere, din câte cunosc, niciuna nu este din Brăila", ne-a declarat Ecaterina Pricope, directorul Regionalei CFR Călători din Galaţi.

Celor aproximativ 780 de angajaţi ai CFR Călători care au fost disponibilizaţi li se vor acorda între 12 şi 15 salarii compensatorii, în funcţie de vechime.

Reamintim că în cazul CFR Marfă, 105 feroviari brăileni au primit preavizul de concediere, majoritatea fiind cu domiciliul în municipiu, mai precis 65 de persoane.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro