În ultima zi a cantonamentului de la Poiana Braşov, formaţia brăileană a susţinut un prim test de maturitate în faţa unei adversare nou promovate ca şi ea, dar care are ca obiectiv promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc: Viitorul Constanţa.
În acest duel al nou promovatelor, CF Brăila a făcut legea în teren, astfel că, după primele 5 minute, elevii lui Daniel Timofte aveau deja 2-0. Golgeterul Nelu Bucă a luat pe cont propriu o acţiune în minutul 4, a mimat că şutează la colţul lung, însă a trimis mingea în vinclul colţului scurt. Portarul constănţean Popa nu a avut replică nici la acţiunea brăileană din minutul imediat următor, când, după o serie de un-doi-uri între Mihăiţă Gheorghe şi Ndigwe, primul a intrat cu tot cu minge în poarta adversă, o fază în care, din nou, apărarea echipei Viitorul a fost făcută şah mat.
A urmat un şir lung de ratări ale formaţiei brăilene. Nelu Bucă a irosit două situaţii de unu la unu cu portarul Popa, Bosoi a trimis mingea, cu capul, din 6 metri, razant cu transversala, Oprea a şutat din alergare, însă Popa a deviat mingea, in extremis, în corner, iar Endigwe l-a driblat pe portar, dar a şutat prea slab, unul dintre apărători scoţând mingea de pe linia porţii.
Constănţenii au redus din diferenţă în minutul 27, prin Ninu, însă scorul primei reprize, 3-1 pentru CF Brăila, a fost stabilit de Iosofache în minutul 35 printr-un eurogol.
Pe ansamblu, dacă nu ar fi ratat o parte dintre ocaziile create în această repriză, brăilenii puteau pleca la cabine chiar cu un 6-1, un scor mult mai apropiat de realitatea din teren.
Dacă echipa brăileană a fost preocupată doar de fotbal, constănţenii s-au situat la polul opus, pentru că au fost exasperant de irascibili, iar tonul a fost dat chiar de antrenorul lor, Cătălin Anghel, pe care, de altfel, arbitrul de centru, Florin Ghimbăşan, l-a trimis în tribună.
Mai mult, centralul a fost nevoit să scoată de patru ori cartonaşul roşu, trei dintre cei eliminaţi fiind constănţeni şi doar unul brăilean, Gurguiatu.
CF Brăila a mai înscris o dată în partea secundă prin Necoară, care a şutat direct în plasa porţii adverse din lovitură liberă, astfel că, în minutul 80, elevii lui Timofte aveau deja 4-1. Mihăiţă Gheorghe, Ndigwe şi Stăncioiu au avut, de asemenea, golul în vârful bocancului în această repriză.
În ultimele şapte minute ale partidei, Viitorul a reuşit reducă din diferenţă, înscriind de două ori prin Herţu (min. 83) şi Robert Lupu (min. 90).
Brăilenii au obţinut o victorie meritată, însă scorul nu reflectă raportul de forţe din teren, unul net în favoarea lor.
CF Brăila: Anton - Bosoi, S. Bucă, Gurguiatu, Necoară - Oprea, Pânzaru, M. Gheorghe, Iosofache - Ndigwe, N. Bucă.
Au mai evoluat Moldoveanu, Olenic, Stăncioiu, Crăciun, Henry.
Conducerea echipei brăilene, mulţumită de prestaţia jucătorilor
Preşedintele Consiliului de Administraţie al CF Brăila, Adelin Soare, şi antrenorul principal, Daniel Timofte, s-au declarat mulţumiţi de jocul prestat de cei care au reprezentat CF Brăila în acest amical, nu însă şi de numărul mare de goluri primite.
"Sunt mulţumit de joc ţinând cont de faptul că acest amical a venit la finalul cantonamentului de pregătire şi fotbaliştii erau destul de obosiţi. I-am dominat la toate capitolele pe constănţeni, iar scorul spunea acest lucru după prima jumătate de oră a partidei. Nu le-am înţeles însă atitudinea adversarilor noştri, care au fost foarte violenţi în joc şi cărora le-au căzut victime atât Bosoi, cât şi Gurguiatu. Am avut, însă, şansa să avem un arbitraj foarte bun, care i-a mai temperat cât de cât pe fotbaliştii de la Viitorul. Am primit, totuşi, prea multe goluri, şi la acest capitol trebuie să mai insistăm în următoarea perioadă", a concluzionat Adelin Soare.
La fel de tranşant a fost şi antrenorul Daniel Timofte: "Am controlat autoritar meciul, am înscris de patru ori, dar am şi ratat destul de mult, pentru că şi atitudinea adversarilor a fost una lipsită de fair play, au jucat dur şi atunci nici jucătorii noştri nu au riscat să se accidenteze. Curios a fost însă faptul că tonul durităţilor l-a dat chiar antrenorul constănţenilor. Eu sunt mulţumit de ambiţia şi determinarea de care au dat dovadă jucătorii şi sunt convins că, până la startul campionatului, vom elimina multe dintre carenţele evidenţiate de acest amical".