Sâmbătă, de la ora 11.00, pe Municipal, CF Brăila, aflată pe locul al 16-lea şi cu un singur punct acumulat, va evolua în compania echipei de pe poziţia a 4-a, FC Botoşani.
Situaţia gazdelor de astăzi este una dificilă. Brăilenii aleargă după primul succes de opt etape, dar până acum au obţinut o singură remiză pe teren propriu în disputa cu Concordia Chiajna.
Pentru elevii lui Ciobotariu fiecare meci poate reprezenta un nou început, dacă reuşesc să spargă gheaţa şi să câştige. Acest moment mult dorit nu mai poate fi amânat, altfel şansele brăilenilor de a se salva de la retrogradare devin aproape zero.
O victorie în partida cu FC Botoşani ar fi echivalentă cu o gură de oxigen pentru formaţia de la Dunăre, însă şi de această dată misiunea jucătorilor brăileni va fi una dificilă, deoarece întâlnesc o echipă care de trei etape se află pe val şi care are, ca obiectiv declarat, o victorie şi pe Municipal.
"Ştiu că avem o adversară foarte incomodă, dar odată şi odată trebuie să răsară soarele şi pe strada noastră. Poate se sparge odată ghinionul şi obţinem prima victorie, una pe care o aşteptăm de opt etape. Nu mai contează spectacolul, să dăm gol şi în minutul 94, dar să reuşim odată să câştigăm", a declarat Adelin Soare, preşedintele executiv al CF Brăila.