Etapa a 31-a nu a adus nicio modificare în topul formaţiilor din seria întâi a Ligii a III-a. CF Brăila şi-a trecut alte trei puncte în cont, de data aceasta la "masa verde", dar şi urmăritoarele liderei au câştigat: Petrotub Roman şi CS Panciu s-au impus cu acelaşi scor, 2-0, pe teren propriu, în disputele cu Dunărea II Galaţi şi, respectiv, Pambac Bacău.
Astfel că, şi după această rundă, elevii lui Daniel Timofte au 11 puncte avans faţă de ocupanta locului secund, diferenţă care nu mai poate fi recuperată de Petrotub în cele trei runde rămase de disputat.
CF Brăila este promovată în Liga a II-a, iar următoarele meciuri sunt doar unele pregătitoare pentru viitorul sezon competiţional.
În seria a II-a, Viitorul Însurăţei a câştigat, de asemenea, fără joc, disputa cu Utchim Găeşti, care s-a retras din campionat şi a urcat pe locul al 12-lea, deoarece formaţia care se afla înaintea acestei runde pe acestă poziţie, Farul II Constanţa, nu a fost programată pentru pentru partida cu ACS Berceni şi, evident, a pierdut cu 0-3.
În aceste condiţii, şansele echipei din Însurăţei de a se menţine în Liga a III-a au crescut simţitor.
Viitorul Ianca nu a făcut abstracţie de la regulă şi a pierdut la scor, 6-1, disputa de la Dunărea Călăraşi, o înfrângere care îi apropie şi mai mult pe elevii lui Adrian Baldovin de Liga a IV-a. Echipa din Călăraşi conducea deja cu 3-1 în minutul 14, Onofrei (min. 5, 14) şi Condei (min. 7) fiind autorii golurilor formaţiei gazdă, Grozea (min. 10), fiind unicul marcator al oaspeţilor, iar în partea secundă Dunărea a mai avut trei reuşite: o nouă "dublă" a lui Onofrei şi un gol marcat de Şerban, în minutul 83, care a închis tabela.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.