CF Brăila şi-a luat revanşa la Buzău | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CF Brăila şi-a luat revanşa la Buzău

Disputa dintre Gloria Buzău şi CF Brăila care a avut loc în nocturnă, în Crâng, a depăşit de multe ori statutul de meci amical. Ambele formaţii au luptat cu toate mijloacele pentru victorie. În prima repriză elevii lui Viorel Ion puteau tranşa definitiv partida în favoarea lor, însă repriza a doua a fost la discreţia fotbaliştilor pregătiţi de Alin Pânzaru, astfel că brăilenii au reuşit să se revanşeze pentru înfrângerea de pe Municipal.
Condiţia fizică net superioară a brăilenilor şi pragmatismul lor în joc au fost atuurile grupării de la Dunărea în câştigarea acestui test de verificare.
Ca la toate partidele amicale de până acum, Alin Pânzaru a folosit două garnituri, iar cea de start a fost următoarea: Leu (min. 30: Mitrea) - Spiridon, Olenic, Necoară, Ghiocel - Petean, Ndigwe, Frunză, Iordache - Agbleta, Nicoliţă.
Gloria a deschis scorul în minutul 9 prin Pîrvu, a urmat apoi o perioadă bună a brăilenilor iar în minutul 21 s-a restabilit egalitatea. Cosmin Necoară a şutat înşelător din lovitură liberă, iar portarul Stoicescu a fost învins. Buzoienii au forţat desprinderea şi au avut în câteva rânduri şansa să înscrie, cea mai mare fiind irosită de Burlacu (min. 33), însă defensiva oaspeţilor a fost la post. În minutul 41 Iordache a rămas singur cu Stoicescu, a făcut însă o preluare în lateral pentru a-l dribla dar şi-a închis unghiul şi nu a reuşit să-şi aducă echipa în avantaj. La faza imediat următoare gazdele au înscris prin Pantelie şi Gloria Buzău a plecat la cabine cu un avantaj minim.

CF Brăila a întors rezultatul în repriza a doua

În repriza a doua brăilenii, în formula Mitrea (min. 60: Comănescu) - Dima, Ivan, Ghiocel, Stănciulescu - Spătaru, Nicolescu, M. Gheorghe, Radu - Berbece, Nicoliţă (min. 80: Petean), au întors rezultatul în favoarea lor. La nouă minute de la reluare, Stelian Nicoliţă a restabilit egalitatea şi a relansat partida. A urmat o mare ocazie de gol a gazdelor, pe care a irosit-o Pantelie (min. 60) şi, după numai cinci minute, CF Brăila a trecut în avantaj. Nicolescu a trimis mingea în transversală, aceasta a revenit în teren, iar Nicoliţă, pe fază, a retrimis-o, cu capul, în plasa porţii buzoiene. Până la finalul amicalului ambele combatante au mai avut câteva situaţii de a înscrie însă tabela nu s-a mai modificat şi CF Brăila a reuşit să-şi ia revanşa în faţa Gloriei Buzău.
"Rezultatul m-a mulţumit, nu însă şi jocul. Prima repriză ar fi putut fi câştigată cu 3-1 de Gloria, în partea a doua noi am avut mai multe ocazii, a fost un antrenament reuşit. Mai avem însă multe lucruri de pus la punct până la startul campionatului. La Berbece şi la Nicolescu am renunţat pentru că nu sunt peste valoarea jucătorilor pe care îi avem, dar mai avem nevoie de unul doi fotbalişti experimentaţi", a declarat la finalul partidei Alin Pânzaru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro