Mergi la conţinutul principal

CET-ul le promite brailenilor caldura la pret convenabil, la iarna

Sa fim multumiti ca depindem acum de vointa vecinilor de bloc, cind e vorba despre sistemul de incalzire pe care-l folosim, pentru ca, in curind, vom depinde de vointa administratiei locale, care va impune pentru fiecare cartier un anumit sistem de incalzire! Este concluzia ultimei discutii cu directorul adjunct al CET, Adrian Traian, despre termoficarea fortata, care, in opinia acestuia, nu reprezinta decit aplicarea ferma a legii. Traian a admis ca exista un numar mare de cereri de debransare si se declara impresionat de problemele sociale ale unor braileni care vor sa renunte la relatia cu CET, dar a explicat ca unde-i lege, nu-i tocmeala: "Ne confruntam cu un mare numar de cereri de debransare, sint probleme financiare, dar oamenii trebuie sa inteleaga ca aceste debransari nu se pot realiza decit in conditiile legii. Ma infioara atit de multe cazuri de oameni necajiti care au probleme, dar toti cetatenii cu venituri modeste primesc compensatii pentru achitarea energiei termice incepind de la 1 noiembrie, pina in aprilie, in functie de venituri. E totusi un efort pe care il face administratia publica. Pe de alta parte, aceasta este legea, nu au fost stabilite de noi aceste reglementari, noi doar le aplicam. Spune legea ca nici o debransare nu se face decit cu avizul furnizorului? Nu se aminteste nicaieri de problemele sociale. A cui e vina?".
Traian considera ca nu este cazul sa ne plingem ca nu mai avem dreptul de a ne alege sistemul de incalzire pentru propriile locuinte si ne-a explicat ca se poate si mai rau de atit. Mai exact, a spus el, exista prevederi ale legii potrivit carora administratia locala trebuie sa stabileasca modul in care se incalzesc locuitorii din cartiere intregi, nu doar din fiecare bloc. "Administratia publica locala are obligatia de a stabili normele unitare de incalzire, adica Primaria sa stabileasca, de exemplu: zona cartierului Vidin e un sistem unitar de incalzire si acolo toate blocurile sint legate la sistemul centralizat; in zona Obor, toate blocurile au centrale de apartament, in Viziru vor merge pe centrala de scara si tot asa. Dvs. vi se pare corect ca intr-o garsoniera sa se monteze centrala termica? Este anormal!".

"Domnule, da-i posibilitatea omului sa se debranseze!"

Directorul adjunct al CET continua sa considere ca termoficarea fortata este solutia cea mai buna, in conditiile in care admite ca este posibil ca multi dintre cei obligati sa ramina racordati nu vor putea sau nu vor vrea sa plateasca, iar datoriile acestora, odata acumulate, ii vor afecta si pe vecinii de bloc, dat fiind ca, daca se va intrerupe alimentarea cu agent termic, se va intrerupe la tot blocul, sau macar la toata scara, nu numai la rau-platnici. Asta ar insemna restante si pierderi tot pentru CET, dar perspectiva unor pierderi peste citeva luni nu-i face pe cei de la CET sa nu se bucure de faptul ca-si pastreaza cu forta clientii, la acest moment.
Dupa ce ne-a asigurat ca nu avem scapare, cind e vorba sa hotarasca altii cum ne incalzim locuintele, Traian a venit si cu vestea cea buna: cei care ramin pe termoficare, de buna voie sau tinuti cu forta, vor avea caldura in apartamente, la preturi nemodificate, fata de anul trecut: "CET nu intentioneaza sa creasca acel pret de referinta care, oricum, este validat de administratia publica, respectiv de Consiliul Local Municipal. Sintem pregatiti cu tot ce este necesar pentru a asigura agentul termic pentru locuitorii judetului. Noi avem anumite probleme legate de lucrari de reabilitare la doua puncte termice unde se efectueaza lucrari si speram ca, pina la aparitia temperaturilor scazute, si acele puncte termice sa fie finalizate, pentru ca oricum am fi obligati sa ne oprim".
Dupa cum ne-a informat viceprimarul Lucian Tilea, strategia despre care vorbeste Traian, cu stabilirea sistemului unic de incalzire pentru fiecare cartier, a fost aprobata in Consiliul Local Municipal acum circa doi ani, insa se pare ca nimeni nu a mai luat in seama aceasta reglementare, dupa momentul aprobarii ei.
In ceea ce o priveste, vicepresedintele Consiliului Judetean, Niculina Moisescu, este de parere ca legea la care face referire Traian este una gresita si ar trebui schimbata, chiar daca n-a intrat in vigoare decit de citeva luni: "Parerea mea este ca trebuie facuta o interventie catre legiuitor, catre Parlament, cu toate problemele la nivel de judet, sa se modifice legea aceasta. Domnule, da-i posibilitatea omului sa se debranseze, pentru ca atita putere financiara are, sa-si instaleze o centrala si sa-si dea drumul la caldura in apartament cind si cit doreste! Trebuie facuta o initiativa legislativa, o interpelare, ceva, pentru modificarea legii, chiar daca aceasta a intrat recent in vigoare. Ca stim noi cum se aproba legile astea...".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro