Cetăţean suedez acuzat de ultraj contra bunelor moravuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cetăţean suedez acuzat de ultraj contra bunelor moravuri

Poliţiştii au constatat că acesta, aflat sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice, se dezbrăcase până la brâu şi ţipa într-o limbă străină, deranjându-i pe ceilalţi consumatori. "Deoarece era recalcitrant, a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila unde a fost identificat, stabilindu-se că este un cetăţean străin, în vârstă de 37 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro