* proiectul de lege care introducea obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă a fost respins, ieri, la Senat * parlamentarii PSD și AUR au votat ”împotrivă” * senatorul PSD Brăila Ion Rotaru a explicat de ce a luat decizia de a nu susține un asemenea proiect, declarându-se pentru vaccin dar antidiscriminare
Proiectul de lege care prevede prezentarea certificatului verde la locul de muncă pentru o parte dintre angajații de la stat și privat a fost respins, ieri, în Senat. Acesta bifează printre altele, că raporturile de serviciu în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile. Proiectul a fost respins cu 67 de voturi "pentru" și 60 de voturi "împotrivă" din partea parlamentarilor PSD și AUR. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. Imediat după vot, redactorii „Obiectiv - Vocea Brăilei” l-au contactat pe președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, pentru a vedea de ce a decis să voteze ”împotriva” acestui proiect de lege, care va merge totuși la Camera Deputaților, camera decizională.
”Această Lege 454 privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private a picat la votul de la Senat. Noi, parlamentarii PSD am votat «împotriva» acestei legi”, a declarat Rotaru, cu precizarea că un prim argument pentru această decizie ar fi că s-a încălcat regulamentul Senatului. Mai precis, că nu s-a respectat procedura la convocarea Comisiilor reunite (cea de sănătate și cea juridică), dar și faptul că raportul Comisiei de sănătate nu era semnat de președinte, PSD-istul Adrian Streinu-Cercel.
”De ce am votat împotrivă? Pentru că în forma actuală, legea introduce o serie întreagă de discriminări. De exemplu, discriminare între categoriile de persoane care lucrează la stat și aș prezenta aici situația magistraților în comparație cu situația personalului medical. Magistrații nu sunt incluși, dar cei din personalul medical sunt incluși în această lege. De asemenea, o discriminare între angajații de la stat și cei care lucrează în domeniul privat. E un motiv în plus de subliniat faptul că această lege ar afecta în mod semnificativ, capacitatea de răspuns a sistemului sanitar. Iată, dacă așa cum se spune între 25 și 30% din personalul medical nu este vaccinat și în plin vârf pandemic nu îi mai primești la muncă, consecințele sunt dramatice. De aceea ne-am opus și ne vom opune oricărei legi care urmărește introducerea vaccinării forțate, mai ales în sectoare critice. Ca să vă dau exemple: Apa, canal, salubritate. Ce ar însemna ca jumătate din personalul de la salubritate să nu mai lucreze?! Să avem gunoaie pe străzi?”, și-a explicat Rotaru votul ”împotrivă”.
Amendamentele PSD care nu au fost luate în calcul
Senatorul Ion Rotaru a dorit să adauge și faptul că PSD-iștii au venit cu o serie de amendamente la această lege, care nu au fost luate în calcul. PSD-istul a ales să dea un exemplu o idee propusă de Adrian Streinu-Cercel, privitoare la luarea în calcul a testelor realizate la medicii de familie pentru cei care au trecut prin boală, dar care dintr-un motiv sau altul nu au informat DSP la vremea respectivă și nu au fost luați în evidență.
”Noi am propus un amendament prin care s-ar fi decis ca determinarea anticorpilor pe care îi au aceste persoane să fie făcute printr-o simplă manevră, să se ia sânge din deget de către medicul de familie. Era un test simplu pe care îl putea face la nivel de medic de familie fiecare cetățean și ar fi putut să fie introdus în platformă și în baza de date ca trecut prin boală. Pentru că nu este luat în calcul în niciun fel acest aspect. Amendamentul nu a fost acceptat”, a afirmat Rotaru.
PSD-istul a dorit să mai adauge că social-democrații nu sunt antivacciniști. De asemenea, a afirmat că deși a trecut prin boală, el a ales să se vaccineze, însă cu precizarea că nu putea vota o lege discriminatorie.
”Ideea de vaccinare nu o respingem. Dar ideea de discriminare, da! Ea trebuie tratată ca atare”, a afirmat Rotaru.
Parlamentarul a mai adus cu această ocazie și o serie de critici la adresa Guvernului PNL, precizând că pe perioada verii liberalii au ignorat complet situația, în loc să facă pregătiri serioase pentru sistemul sanitar, să cumpere medicamente și să pună lucrurile la punct. De asemenea, Rotaru nu a omis faptul că Executivul a dat undă verde pentru evenimente unde s-au adunat mii de persoane, precum și faptul că la Congresul PNL au fost 5.000 de participanți.
”Nu s-a pregătit sistemul sanitar. Nu a crescut decât foarte firav numărul de paturi în ATI, nu am văzut niciun fel de investiții în spitale, pe instalațiile electrice, pe asigurarea oxigenului, pe tot ceea ce înseamnă măsuri antiincendiu. Pentru că au ars spitale, au ars oameni. Nu am văzut nimic spectaculos din punctul ăsta de vedere. Nu în ultimul rând, lipsa medicamentelor. Nu s-a făcut o aprovizionare, dar ne-am aprovizionat cu bunăvoința onor Cîțu cu 120 milioane doze de vaccin, cam de șase ori populația României. Și a fost o campanie foarte prost gestionată privind vaccinarea. De aici a scăzut și încrederea populației în vaccin. Ca și concluzie, vaccinul este bun, este necesar, dar nu discriminare și nu forțarea oamenilor de a ajunge în situația să nu mai poată merge la serviciu, să nu își mai poate întreține familia, să nu mai poată plăti facturile care sunt din ce în ce mai mari. În ansamblu situația economică este proastă, iar românii o duc din ce în ce mai rău”, a mai completat Rotaru, amintind și despre faptul că Guvernul ar trebui să ia în calcul achiziția de teste și punerea lor la dispoziția cetățenilor în mod gratuit, nu doar a vaccinurilor.