Mergi la conţinutul principal

Centru Scolar de Educatie Incluziva "Paul Popescu Neveanu"

In cadrul Consiliului Consultativ al Inspectoratului Scolar, desfasurat miercuri, de la ora 15.00, a fost propusa si aprobata infiintarea Centrului Scolar de Educatie Incluziva "Paul Popescu Neveanu". Aceasta unitate scolara va fi formata din Scoala Speciala, nivelul prescolar, primar si gimnazial, si Scoala Speciala de Arte si Meserii. Propunerea a fost facuta de directorul Centrului Judetean de Resurse si Asistenta Educationala, prof. Marian Closca, in baza unui ordin de reorganizare a activitatii acestei institutii, emis in 2005, care prevede si infiintarea centrelor scolare de educatie incluziva. A fost subliniat faptul ca prin unirea celor doua scoli nu se vor genera costuri suplimentare, ca toate formatiunile de studiu deja exista, cu profesorii necesari, si ca dotarea celor doua scoli este suficienta, nu mai este nevoie de o investitie suplimentara. Avind in vedere aceste argumente, atit vicepresedintele Consiliului Judetean, Florin Mija, cit si subprefectul Vasile Popa, au promis ca vor sustine aceasta initiativa aprobata in Consiliul Consultativ al ISJ si vor face in acest sens toate demersurile necesare, inclusiv pentru atribuirea numelui, "Paul Popescu Neveanu".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu