Cel puţin 15 persoane intoxicate chimic în sediul Consiliului European la Bruxelles | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cel puţin 15 persoane intoxicate chimic în sediul Consiliului European la Bruxelles

Cel puţin 15 persoane s-au intoxicat vineri cu emanaţii de produse chimice, într-o clădire a Uniunii Europene (UE), la Bruxelles, care găzduieşte reuniuni oficiale, potrivit pompierilor capitalei belgiene, relatează News.ro.

 

Cinci dintre ele au fost transportate la spital, a precizat Pierre Meys, un purtător de cuvânt al pompierilor. Clădirea „Europa”, care găzduieşte de obicei reunini ministeriale şi ale liderilor celor 28 de state membre, a fost evacuată temporar. Ca măsură de precauţie, toate persoane dinăuntru au fost invitate să treacă într-o clădire vecină aparţinând UE.

„A avut loc un amestec nefericit de produse chimice la bucătărie. Acest lucru a provocat emanaţii care au intoxicat aproximativ 15 persoane”, a declarat Meys, evocând printre simptome „furnicături la ochi şi vomă”.

Serviciile Consiliului UE instalate în această clădire au anunţat o „problemă tehnică afectând ventilaţia în bucătărie”.

Au rezultat „aburi nocivi în bucătărie” şi stări de rău ale „unui anumit număr de angajaţi la bucătărie”, a anunţat într-un comunicat secretariatul general al Consiliului, instanţa care reprezintă cele 28 de state membre UE.

Aceste persoane bolnave au fost evacuate de către serviciile medicale şi pompieri belgieni, iar o anchetă internă a fost deschisă, se adaugă în comunicat.

„Incidentul nu va împiedica ţinerea săptămâna viitoare a reuniunii Consiliului European”, summitul şefilor de stat şi de guverne UE, prevăzut pe 19 şi 20 octombrie, se precizează în acest text.

Numeroase ambulanţe au fost trimise la faţa locului, în cadrul „planului de urgenţă medicală” decis de autorităţi. Acest tip de dispozitiv este declanşat imediat ce sunt „peste zece persoane implicate”, potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor.

Clădirea Europa, situată pe rue de la Loi, în centrul cartierului european, în faţa sediului Comisiei, a fost inaugurată în decembrie 2016, după o serie de întârzieri. Un prim summit european a avut loc în ea în ianuarie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro