Cel mai vârstnic brăilean are 102 ani, împliniţi în luna aprilie. Cu alte cuvinte are 102 ani şi 5 luni de viaţă, vârstă la care puţini muritori nădăjduiesc să ajungă. Se numeşte Dumitru Budeş şi, până acum un an încă era în măsură să meargă singur să facă piaţa. Acum, însă, stă doar pe lângă casă, dar important este că încă se poate deplasa pe propriile picioare, chiar dacă văzul şi auzul nu prea îl mai ajută.
Ieri, pentru nea Dumitru a fost o zi mare. De dimineaţă, s-a trezit cu o mulţime de oaspeţi care au venit să îl felicite pentru vârsta sa înaintată şi să îi ureze "Sănătate!". Primarul Aurel Simionescu, în frunte cu câţiva angajaţi ai Primăriei şi însoţit de mai mulţi reprezentanţi ai presei, a ţinut să îi dea personal lui Dumitru Budeş o diplomă, un tort şi un buchet de flori, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.
Centenarul a mulţumit frumos şi, ajutat de nora sa, care îi poartă de grijă, a povestit câte ceva despre îndelungata sa viaţă. S-a născut în Cadrilater şi, din cauza conflictelor armate şi a istoriei zbuciumate a secolului trecut, a fost deportat, împreună cu familia, în Dobrogea, unde a stat câţiva ani, până să se mute la Brăila. A luptat în război, stând sub arme nu mai puţin de şapte ani, apoi s-a însurat şi s-a angajat la "Progresul". Nu a lucrat la excavatoare ci la "Roterie", după cum se exprimă el, adică la secţia unde se făceau roţi de tren. "Cea mai grea muncă am avut-o şi de acolo am ieşit la pensie", ne-a spus bătrânul. Memoria nu îi mai e atât de bună ca înainte şi găseşte destul de greu frânturi de amintiri pe care să le povestească. Are doi băieţi, trei nepoţi şi cinci strănepoţi care îi sunt alături şi au grijă de el. A rămas, totuşi, cu regretul că prietenii care i-au fost când va alături, în lunga lui viaţă, nu-i mai deschid de mult poarta, ca să îl întrebe de sănătate. "N-a mai rămas niciun coleg de-al meu...", spune brăileanul de 102 ani şi 5 luni, cu glas trist şi uşor răstit, de bătrân surd.
