Cei mai buni copii ai Brailei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cei mai buni copii ai Brailei

Cind s-au publicat listele cu mediile de admitere din acest an, brailenii au avut parte de doua surprize. Pe primul loc se afla un elev de la o scoala de cartier, "Mihail Sadoveanu". Doru George Leoca a reusit sa ia Testele Nationale cu zece, iar media din cei patru ani de gimnaziu este 9,96. Cea de-a doua surpriza a venit din partea unei eleve de la Gemenele, Mihaela Daniela Banciu, care a reusit sa se situeze pe locul II, la egalitate cu un alt elev de la Colegiul "Balcescu", Razvan Matei Ionut (media generala 9,97). Pentru ca intre primul loc si al doilea nu a fost decit o sutime diferenta, iar Doru Leoca si Razvan Matei au reusit amindoi sa obtina media zece la Testele Nationale, conducerea ziarului a hotarit sa-i premieze pe amindoi. Si cum tot 9,97 avea si cel de-al treilea elev de pe lista, au fost premiati toti trei.

"M-a ajutat foarte mult faptul ca am participat la olimpiade"

Doru George Leoca de la Scoala "Mihail Sadoveanu" spune ca cel mai greu i s-a parut la proba de la limba romana, subiectul a fost dificil, dar pina la urma s-a descurcat. "M-a ajutat foarte mult faptul ca am participat la olimpiade, iar anul acesta chiar am ocupat locul II, cu media noua. Nu stau toata ziua sa invat, chiar daca am foarte putine note de noua. In primul semestru am avut cinci note de noua, iar in cel de-al doilea nici una. Mai ies cu prietenii, ma relaxez, ascult muzica, insa in clasa sint foarte atent ca sa nu am probleme acasa", a spus Doru Leoca. Mai mult, in vacante, chiar daca profesorii nu-i dau de lucru, el lucreaza suplimentar la indemnul mamei. Nu forteaza lucrurile, dar isi tine neuronii la nivel maxim. In urma cu citiva ani a descoperit ca ii plac foarte mult masinile si aceasta pasiune si-a cultivat-o, astfel ca acum cunoaste foarte multe despre acest domeniu. Prima lui optiune pe fisa de inscriere a fost Colegiul "Murgoci". L-a ales pentru ca, din ce a aflat de la prietenii lui si-a facut o imagine mai buna. In viitor, vrea sa devina informatician, si nici nu vrea sa ramina in tara, vrea sa profite de deschiderea care exista acum.

"Nu as putea spune ca sint un elev silitor, dar ma straduiesc"

Desi a obtinut tot nota zece la Testele Nationale, Razvan Matei, care a terminat clasa a VIII-a la Colegiul "Balcescu", spune ca a fost luat prin surprindere de subiecte. "Eu m-am pregatit pentru altceva, dar m-am descurcat. Initial voiam sa iau peste sapte la limba romana, pentru ca nu eram chiar foarte bun, iar cind am vazut subiectele nici nu ma asteptam sa iau peste noua. Cert este ca la romana nu mi-au convenit subiectele. La celelalte discipline nu am avut probleme, am fost relaxat", a spus Razvan Matei.
El va ramine la Colegiul "Balcescu", pe care l-a ales pentru ca se lucreaza la un nivel mai ridicat decit in alte scoli si el isi dorea asa ceva. "Nu as putea spune ca sint un elev silitor, dar ma straduiesc, chiar daca nu invat in fiecare zi. Imi petrec mult timp cu prietenii, ascult si muzica, toate genurile, mai putin rap. Nu simt ca mi se potriveste nici stilul, nici versurile", a mai spus Razvan. Pe viitor vrea sa intre la o facultate cit mai buna si sa aiba un loc cit mai aproape de casa si sa aiba cit mai multi prieteni. Nu vrea sa plece din tara. Crede ca se va simti mai bine aici, inconjurat de familie si prieteni, dar nu exclude nimic.

"Rezultatul nu este doar al meu, ci al intregii scoli"

Mihaela-Daniela Banciu este una dintre putinele absolvente de
clasa a VIII-a, ale unei scoli din mediul rural din judetul Braila, care
a reusit performanta de a se clasa in fruntea ierarhiei la Testele
Nationale 2007. Ea ocupa a treia pozitie la admiterea la liceu si a
patra in ierarhia la Testele Nationale. Mihaela-Daniela Banciu a
terminat cursurile scolii din Gemenele. La Testele Nationale, se poate mindri cu doua note maxime, la matematica si geografie, unde a reusit sa se concentreze mai bine decit ceilalti colegi si sa faca lucrari perfecte. La limba romana, insa, o mica greseala cauzata de un moment de neatentie, spune ea, i-a scazut
nota la 9.90. Ea a obtinut la Testele Nationale media generala 9.96,
in timp ce media anilor de gimnaziu a fost 9.98. Doar o singura
medie anuala de 9.92, obtinuta in clasa a V-a, a despartit-o de
obtinerea mediei maxime multianuale. In fiecare an, numele sau a
fost nelipsit din lista premiantilor la fazele judetene ale olimpiadelor
scolare de limba romana, engleza, muzica sau matematica,
remarcind-se cu rezultate foarte bune si in cadrul activitatilor
educative organizate la nivelul scolii. Mihaela spune ca secretul
unor asemenea rezultate este munca facuta cu placere, dar si
seriozitatea. In privinta Testelor Nationale, ea a stiut ca atunci cind
te afli in fata unui examen important, nu trebuie sa ai emotii. "Eu nu am avut deloc emotii, m-am concentrat si am reusit sa fac lucrari bune. Subiectele au fost accesibile, chiar ma asteptam la ceva mai dificil. Faptul ca subiectele au fost publice m-a ajutat mult la toate materiile de examen, pentru ca am stiut exact ce sa lucrez, si le-am parcurs de mai multe ori", ne-a spus eleva Scolii Gemenele. Ea recunoaste ca au pregatit-o mult si olimpiadele la care a participat an de an fiind obisnuita cu un anumit ritm de munca.
Printre pasiunile ei se numara muzica de calitate, calatoriile si ii place foarte mult sa faca fotografii. Desi a avut inclinatii mai mult spre filiera umana, Mihaela s-a orientat catre profilul matematica-informatica, la Colegiul National "Nicolae Balcescu". Pe viitor, se gindeste sa imbratiseze cariera militara, pentru ca, spune ea, aceasta ramura o reprezinta, fiind serioasa si responsabila in lucrurile pe care le face. "Rezultatul nu este doar al meu, ci al intregii scoli si al profesorilor care m-au indrumat in acesti ani, atit la scoala, cit si in particular", a mai adaugat eleva.

"Nu cred in faptul ca poti fi foarte bun la toate"

Prima medie la examenul de bacalaureat ii apartine absolventei Elena Geanina Cerchia de la Colegiul "Murgoci". A obtinut nota zece la toate probele, cu exceptia matematicii. "Un subpunct a fost mai dificil, nu am avut nici rabdare si nici inspiratie ca sa-l rezolv. La matematica era dificil de obtinut nota zece, dar 9,50 era destul de usor. La limba romana insa mi-a placut mult subiectul. A fost in genul olimpiadelor, rezolvarea cerea un limbaj expresiv si cred ca asa am reusit sa iau nota maxima. La limba romana nu m-am pregatit, stiu doar ce am invatat la clasa cu profesoara Tatiana Bercariu. La matematica si la informatica m-am pregatit, dar nu pentru ca nu as fi facut la scoala suficient. Am nevoie de mai mult pentru facultate. Voi da la Universitatea Bucuresti, la Informatica, sau la ASE, la Cibernetica. Desi imi place si limba romana, am ales calea reala pentru ca mi se pare mai pragmatica. Vreau sa devin informatician si sa lucrez undeva in alta parte decit in Romania. Din punctul meu de vedere Bucurestiul este doar o rampa de lansare pentru alte zari", a spus Elena Cerchia. Ea a marturisit ca nu si-a propus sa aiba cea mai mare medie, doar ca asa s-au intimplat lucrurile. Nu invata foarte mult, insa este atenta in clasa, astfel ca mereu ii ramine timp si pentru relaxare. Citeste, priveste documentare in limba engleza si citeste reviste britanice de muzica, aduse printr-un prieten de la Bucuresti. Ii sfatuieste pe tinerii care intra in acest an la liceu sa fie consecventi. "Este important sa se focalizeze asupra materiilor care ii intereseaza, sa-si urmeze planurile. Nu cred in faptul ca poti fi foarte bun la toate. Este important sa te focalizezi asupra unor domenii", a mai spus Geanina Cerchia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro