• trimiși în spatele gratiilor, după ce au atacat o femeie care se afla într-un taxi staționat pe strada Octav Doicescu și i-au furat banii din mână, tâlharii de 19 și 21 de ani ar vrea să fie lăsați în libertate • aceștia au formulat contestație împotriva măsurii de arest, dispusă de prima instanță, iar astăzi, 10 aprilie, așteaptă pronunțarea la Tribunalul Brăila
Tâlharii arestați așteaptă astăzi, 10 aprilie, decizia de la Tribunalul Brăila, cu privire la măsura de arest dispusă de prima instanță. Inculpații Silviu C. și Alexandru M. (n.r. - nume postat pe site-ul instanței) au fost arestați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, decizia Judecătoriei Brăila fiind luată în ședința din 6 aprilie. Tinerii acuzați au formulat contestație împotriva măsurii preventive și speră să fie lăsați în libertate.
Infracțiunea a fost comisă la data de 5 aprilie, iar în jurul orei 17:00, o femeie, în vârstă de 43 de ani, din Brăila, a sesizat polițiștii despre incident. Aceasta a precizat faptul că două persoane necunoscute i-ar fi smuls din mână suma de 100 de lei. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit că femeia se afla într-un taxi staționat pe strada Octav Doicescu din municipiu, iar cei doi bărbați au deschis portiera și ar fi amenințat-o, după care i-au smuls suma de 100 de lei și au fugit. În urma căutărilor efectuate, la scurt timp polițiștii i-au depistat și identificat pe cei doi bărbați, ambii din comuna Galbenu, în vârstă de 19 și 21 de ani, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar cei doi tineri au fost reținuți pe bază de ordonanță și prezentați cu propunere legală Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Prima instanță a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a celor doi tineri. ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpaților C. Silviu - cercetat cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 234 Cod penal și M. Alexandru - cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 06.04.2024 până la data de 05.05.2024 inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor. Se comunică măsura arestării preventive locului de deţinere. Cu contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare”, este soluția Judecătoriei Brăila, postată pe site-ul instanței.
Un tâlhar minor a fost trimis în arest și vrea să scape
În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au reținut pe un brăilean în vârstă de 15 ani, bănuit de comiterea a două infracțiuni de tâlhărie și o infracțiune de tâlhărie calificată. Asta după ce, în după-amiaza de 6 aprilie, tânărul ar fi abordat, pe raza municipiului, atât pe stradă, cât și într-un mijloc de transport în comun, trei tineri cu vârstele de 15 și 16 ani, din Brăila. I-a amenințat cu acte de violență și a sustras de la aceștia suma de 100 de lei. Polițiștii l-au depistat pe tânărul în cauză, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie și tâlhărie calificată. Tânărul a fost prezentat cu propunere legală Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, iar la ședința din 7 aprilie instanța a admis propunerea formulată de procuror și a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. V. Cosmin pentru o perioadă de 30 de zile.
Acesta a formulat contestație și așteaptă soluția la Tribunalul Brăila.