Subiectul demisiei de onoare a liberalului Vasile Datcu din rândul consilierilor judeţeni ai PNL Brăila, cerută de curând de către conducerea organizaţiei politice, şi-a făcut loc ieri, în cadrul conferinţei de presă a liberalilor brăileni. Astfel, la întrebările presei cu privire la această situaţie, deputatul PNL de Brăila Diana Tuşa a explicat că nu se aştepta la aşa ceva de la un om de calibrul lui Datcu, fiind de părere că cel mai bine ar fi fost dacă criticile aduse de liberal propriului partid s-ar fi consumat în interiorul organizaţiei. "În urma alegerilor pe care le-am avut la organizaţie s-a format o echipă, o echipă care şi-a asumat nişte obiective, şi anume acela de a câştiga Primăria, acela de a câştiga cât mai mulţi consilieri locali şi judeţeni. Ei bine, cred că toţi, fiecare dintre membrii acestui partid ar trebui să vină în jurul acestor obiective, nu să înceapă să arunce cu noroi într-unul sau altul. Mai mult decât atât, n-am ce să comentez (...) De la un om de calibrul dânsului mă aşteptam la o altfel de reacţie (...) E normal să vii şi să spui ce ai de spus mai întâi în interiorul partidului", a declarat Tuşa.
Dilema "Datcu"
Presat de subiectul în cauză, Cătălin Boboc, liderul filialei judeţene a PNL Brăila, a simţit nevoia unei intervenţii, explicând că singurul reproş pe care acesta i l-a făcut lui Vasile Datcu este acela că şi-a spălat rufele în public. În plus, Boboc a adăugat că Datcu nu şi-a expus niciodată în interiorul partidului problemele pe care le-ar fi avut cu actuala conducere. "Nu ai cum să acuzi nişte colegi că nu-ţi respectă opiniile, de vreme ce tu nici măcar nu ţi le faci cunoscute. Şi ţi le faci cunoscute exact în momentul în care le prezinţi şi tot în acelaşi discurs critici faptul că nu ai fost ascultat. Este singurul reproş pe care eu i l-am făcut domnului Datcu, în sensul că m-aş fi bucurat să avem un dialog chiar în interiorul partidului, poate chiar să învăţăm", a precizat şeful PNL Brăila, adăugând, printre altele, că, de fapt, totul se rezumă la - susţine Boboc - "o treabă de caracter".
De asemenea, Cătălin Boboc a făcut public şi felul în care s-au negociat în interiorul filialei judeţene posturile de consilieri judeţeni. Conform celor spuse de liderul PNL Brăila, membrii de notorietate ai partidului au acceptat să câştige locuri în CJ, pentru ca apoi să le lase libere pentru cei tineri, urmărindu-se astfel propulsarea celor din urmă în funcţii mai cu ştaif. "Vreau să vă spun ceva ce nu s-a mai spus: la momentul în care s-au întocmit listele de consilieri judeţeni, câţiva dintre colegii noştri cu notorietate, mai în vârstă, dar foarte ocupaţi ca să-şi poată asuma un astfel de rol - cel puţin, asta susţineau la ora respectivă -, au spus că da!, se bagă în treaba asta, pentru că toţi ceilalţi colegi mai tineri de pe listă au nevoie de sprijinul lor, după care urmează ca ei să se retragă, pentru că nu fac din asta un obiectiv", a conchis Boboc.