Lucrările au fost oprite într-un moment crucial, după sistarea finanţării proiectului. Anterior, presa a scris că în interior s-au desprins bucăţi mici.
Mohamed Abdel Maqsoud, şeful Consiliului suprem pentru antichităţi, a declarat că o delegaţie specială a consiliului a studiat piramida şi a decis să aloce imediat fonduri pentru continuarea restaurării.
Complexul funerar Djoser este considerat cea mai veche piramidă egipteană. Construită în 2.650 î.hr., este cel mai vechi edificiu din piatră care există în zilele noastre.
Egiptul a fost obligat să reducă toate cheltuielile publice, din cauza problemelor economice provocate de revolta de la începutul anului. Investiţiile străine au scăzut extrem de mult, iar sectorul turistic a pierdut două miliarde de dolari.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.