Skip to main content

Cea mai grea este concluzia

Nu mi-am propus vreodata sa fiu o pesimista si sa vad mereu numai partea goala a paharului, desi sunt foarte multe sanse sa se inteleaga acest lucru. De fapt nimeni nu cred ca isi propune sa faca exact asa. Daca nu ai o doza zilnica de optimism inseamna ca si de speranta duci lipsa. Se spune ca speranta moare ultima. Dar cind moare si ea cu ce mai raminem? Adica merita sa ne bazam mereu pe aceasta idee? Eu una mi-am pierdut de prea multe ori speranta ca sa mai cred ca viata este doar un lung sir de reusite, ca nu este nevoie decit de o simpla bataie din palme pentru ca totul sa ni se ofere ca pe tava. Pestisorul auriu implineste cele trei dorinte pentru prea putina lume. Mai ales in vremurile in care traim acum. si totusi speranta ajuta sa nu ne pierdem increderea in noi insine si in cei care ne inconjoara. De asemenea se mai zice si “Shit happens” (scuzati formula prea putin cizelata) . Toti am trait experiente mai mult sau mai putin dramatice care sa ne trezeasca la realitate. Dar tocmai ele ne intaresc caracterul. Ne ajuta sa fim buni sau rai. si adesea este nevoie de o intilnire fata in fata cu moartea pentru ca noi sa admitem faptul ca nu merita sa fim mereu suparati pe toata lumea. Sper numai ca cei mai multi sa nu isi aminteasca la virsta de 40 de ani, asa cum a facut Lester Burnham din “American Beauty” , ca viata poate fi si ceva minunat, pentru ca nu se vor mai bucura cu adevarat de nimic. Poate ca nici eu nu m-am trezit la realitate, dar cel putin am invatat ca nimic nu vine de la sine. Absolut nimic. si cei care cred asta se inseala. Sau macar cei care nu sunt ancorati cu totul in realitate si care mai traiesc inca intr-o lume a lor, bonoma, unde toate visurile se implinesc fara cel mai mic efort personal. Dar de cele mai multe ori suntem nevoiti sa punem si noi umarul la munca si adesea tragem de unii singuri de oistea carutei numai sa vedem ca un lucru este al nostru, ca a iesit din truda noastra. Incercam ,speram si luptam macar. Poate ca pare replica tipica pentru o persoana care nu s-a bucurat prea mult de viata. Dar citi dintre adolescentii din ziua de azi nu trag zilnic cu dintii de fiecare sansa care li se ofera , fara a reusi? si tot sunt catalogati drept superficiali. Asa ca m-am hotarit sa vorbesc, fara coerenta, pentru ca asa suntem si noi citeodata, oamenii, despre durere, dezamagire, neputinta. Durerea aia cind plingi si rizi si plingi si iar rizi fara sa iti dai seama cu adevarat ce este cu tine. Durerea aceea pe care o simti cind te straduiesti la nesfirsit si nu iti iese nimic asa cum trebuie. Durerea pe care o simti cind cel mai bun prieten iti intoarce primul spatele atunci cind ai cea mai mare nevoie de el. Durerea cind nimeni nu pare a te intelege , desi cei mai multi trecem prin astfel de etape. Despre durere, in general. si in privinta asta cred ca toti adultii au idei preconcepute despre tineri. Probabil ei cred ca aceasta durere nu este decit o masca sub care ne ascundem noi, pustii din ziua de azi, ca sa putem fugi de responsabilitati. De parca ei nu au suferit niciodata. Cred ca ati auzit toti despre asa-zisul conflict intre generatii. Nimic mai fals si mai rautacios, un mit inventat de adulti numai sa isi poata justifica propriile alegeri. Nimeni nu ma poate convinge de faptul ca , daca adultii din Rominia si-ar fi trait adolescenta intr-un regim politic ca cel actual, nu s-ar fi comportat la fel ca si tinerii pe care ii critica cu atita vehementa. I-am auzit de atitea ori pe batrini zicind: “ Dar , mama, pe vremea mea nu era asa ceva, noi nu am facut niciodata asa cum faceti voi acum”. Intrebarea fireasca ce se pune in situatia asta : nu au avut aceeasi atitudine pentru ca nu au vrut sa o adopte sau nu au avut voie sa faca asta? Toti am simtit la un moment dat in viata ca vrem sa evadam, chiar si adultii. Da, adultii au fost si ei copii. S-au jucat si ei cu papusile si au pierdut si ei zile intregi stind de vorba unii cu altii pe o banca in parc. Dar ceea ce vedem in fiecare zi nu este decit dovada ca, din nebagare de seama, si-au ucis visele. De ce exista prejudecata ca numai la 17-18 ani poti visa? Avem nevoie de vise pina murim. Altfel, totul se transforma intr-o parodie a vietii, un fel de joc ale carui reguli le schimbi intr-un mod grosolan. Dar se pare ca, odata atins pragul maturitatii, uitam ca visurile noastre din copilarie au fost poate cele mai sincere. si chiar si adultii se ascund sub platitudini, sub vorbe goale, pentru ca nu au curajul sa recunoasca faptul ca unii dintre ei sunt doar niste frustrati care s-au pierdut pe sine si nu mai au nicio sansa sa se regaseasca. Atunci ravasesc si viata celorlalti, pentru ca, daca bine nu poti face, raul iti este mai la indemina. Pentru ca hai sa facem un efort si sa ne recunoastem propriile pacate. Multi tineri sunt niste inadaptati care incurca totul pentru ca nu au primit niciodata un efort sustinut din partea parintilor sau a profesorilor. De aceea nu a fost corect sa fim etichetati drept “superficiali si usuratici”, mai ales aceia dintre noi care nu au timp sa sufere. Poate ca acestia sunt doar mai lucizi si isi dau seama ca n-are rost sa complice totul. Citeodata nu este vina noastra. Nu este vina noastra ca traim intr-o lume bolnava si nebuna, nebuna de tot. Ea exista inca de a ne naste noi, pustii de azi. si noi trebuie sa o ducem mai departe, pentru ca este mostenirea de la ei. De aceea orice lupta este un mijloc de supravietuire, fie ca unii folosesc cutite, fie ca altii folosesc armele inteligentei. Nu incerc sa justific in niciun mod nebunia unora, pentru ca sunt foarte multi care isi prelungesc la nesfirsit declinul, in mod constient. Cred ca fiecare dintre noi cunoastem o astfel de persoana care nu este decit un personaj-produs al mediului in care traieste si care va sfirsi la fel de trist ca cei pe care a incercat cu atita disperare sa nu ii imite . Dar pina la urma speranta moare ultima si, pe linga acest lucru, teoretic, toti putem, numai ca sunt putini cei care isi amintesc la timp de acest lucru. Dar daca ne-am aminti toti ca putem mult mai mult, atunci cine ar mai avea grija de curatenia orasului? Pentru ca nimeni, cred eu, nu s-ar mai multumi cu treburile murdare. Nu pot decit sa trag urmatoarea concluzie: lumea se imparte in invinsi si invingatori, fie ca ne place sau nu ne place.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

winmediaLeaderboard

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

Director general: Monica Paraschiv

Director: Silvia Preda

Şef departament publicitate: Sorin Preda

Redactor Şef: Florentin Coman

Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu