Scuze că întrerupem programul obişnuit al emisiunii Scormonitoru, dar ne-am adus aminte de o chestiune extrem de importantă. Este vorba despre soarta pe care a avut-o cel mai prost hoţ din Brăila, despre care am scris, tot în Scormonitoru, în data de 26 octombrie 2018, adică acum 4 luni de zile.
Întrebarea noastră este dacă Poliţia Brăila l-a prins între timp pe acel hoţ care a intrat prin efracţie peste două femei - mamă şi fiică - escaladând geamul de la baie.
Vă aduceţi aminte că atunci a apărut şi un vecin care a afirmat că deţine înregistrări cu hoţul când acesta intră pe geamul de la baie şi că va face publică filmarea în cazul în care hoţul nu se va preda de bună voie la poliţie.
Eu recunosc că am mai fost plecat din ţară, că am avut nişte treburi cu autorităţile care nu lasă oamenii să trăiască liniştiţi în ţara lor şi nu am aflat dacă hoţul s-a predate sau nu poliţiei. La fel, nu ştiu dacă vecinul a mai apărut cu înregistrările.
Nu de alta, dar, deşi hoţul nu a furat mare lucru din casa femeilor (nişte rujuri şi un fond de ten) mi se pare important să aflăm dacă el a fost prins sau nu.
Aşa că fac un apel pe această cale la cei care au mai urmărit cazul să spună aici, în comentarii, dacă ştiu ceva de hoţul de la baie şi/sau de vecinul care a afirmat că deţine înregistrări cu momentul săvârşirii furtului.
În plus, dacă hoţul s-a predat sau a fost prins între timp, aş vrea să aflăm cu toţii care mai e viaţa lui. A fost condamnat sau deja a fost şi eliberat de Tudorel Toader? Iar dacă este în penitenciar, am vrea să aflăm dacă în continuare se ocupă cu sustrasul rujurilor colegilor de celulă. (Penitenciarul Jilava)