Pierderea unei persoane dragi este un eveniment tragic și greu de suportat, mai ales în cazul în care decesul apare în cele mai neașteptate momente. Cu toate acestea, dificultatea unui asemenea moment este accentuată și de toate procedurile care îl succed, fiind nevoie ca familia îndoliată să respecte câteva reglementări legislative și religioase înainte ca înmormântarea să aibă loc. Descoperiți care sunt primii pași pe care trebuie să îi faceți din momentul în care ați primit această veste și obțineți ajutor de specialitate în efectuarea lor din partea echipei de la Casa Funerara Memorium:
Obligații legislative
Primul pas care trebuie efectuat în această situație este constatarea decesului și stabilirea cauzei de către un medic avizat. Anunțarea decesului se face la secția locală de poliție, urmând ca ulterior să parcurgeți procedurile de îngrijire a trupului neînsuflețit cu ajutorul serviciilor oferite de o firmă de pompe funebre. În 24 de ore veți putea obține certificatul constatator de care veți avea nevoie la Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor pentru a putea intra în posesia actului de deces.
Suplimentar, la dosarul de documente veți avea nevoie și de certificatul de naștere și căsătorie, după caz (original și copie), actul de identitate al persoanei decedate (original și copie), livretul militar sau adeverința recrutare a celui decedat, dacă există (original și copie) și actul de identitate al declarantului (original și copie). În cazul în care nu aveți acces la unul sau mai multe dintre aceste documente, trebui să completați o declarație în care specificați motivul și datele personale ale răposatului care nu se găsesc în cele deja furnizate.
Recomandări religioase
Biserica impune la rândul său o serie de rigori care trebuie parcurse în vederea realizării unei ceremonii de înmormântare. Prima decizie care trebuie luată încă de când trupul persoanei este la morgă este dacă veți opta pentru îngropare sau incinerare. În cazul în care răposatul și-a exprimat dorința cu privire la acest aspect, este recomandat să o respectați. Ulterior, va fi nevoie să achiziționați un loc de veci, în cazul în care nu aveți deja unul, lucru ce poate implică costuri semnificative.
Discuțiile cu preotul și organizarea ceremoniei din punct de vedere logistic sunt alte etape foarte importante care necesită foarte multă atenție și efort. De asemenea, trebuie să stabiliți împreună cu preotul slujbe de seară pentru fiecare zi pe care răposatul o mai petrece la domiciliu înainte de cea finală. Tot acesta vă va comunica și care sunt obiceiurile și ritualurile pe care trebuie să le respectați pentru a vă asigura că sufletul celui drag va fi primit cum se cuvine în împărăția cerurilor.
Apelați la o firmă de servicii funerare
Este greu și solicitant să vă ocupați de toate aceste lucruri, plus pregătirile de înmormântare pe cont propriu, motiv pentru care este indicat să lăsați toate chestiunile logistice în seama unei firme de pompe funebre. De la transport funerar, îmbălsămare și toaletare, la asigurarea de sicriu, cruci, coroane sau chiar pachetele pe care le veți înmâna celor care participă la ceremonie, toate pot fi puse la punct fără implicare directă din partea dumneavoastră.
Trebuie doar să alegeți unul dintre pachetele de servicii care sunt disponibile ori să personalizați unul altul după bunul plac, în așa fel încât să aveți siguranța că toate detaliile vor fi efectuate după dorința și nevoia dumneavoastră. În acest mod aveți posibilitatea să petreceți cât mai mult timp dintre cele trei zile pe care le aveți la dispoziție pentru a vă lua rămas bun de la cel decedat, fără să fiți sub presiunea procedurilor obligatorii care trebuie îndeplinite în această perioadă.
Treceți mai ușor peste momentele dificile de după pierderea cuiva drag cu suport nelimitat din partea Memorium!