CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului

Magistrații constituționali nu au admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului, pe motiv că OUG 13 a fost deja abrogată. Președintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat că, față de alte situații, magistrații nu au analizat și fondul actului normativ, pentru că OUG 13 nu ar fi produs efecte juridice. Decizia CCR a fost luată cu majoritate de voturi.

 

Actualizare 14.30. „Noi ca magistrați vom aplica legea în vigoare indiferent că ea convine sau nu convine publicului”, a declarat judecătorul Cristi Dănileț, fost membru al CSM.

Magistratul a atras, totodată, atenția că există în continuare posibilitatea ca OUG 13 să „reînvie” prin respingerea în Parlament a OUG 14, care a abrogat OUG 13.

Potrivit judecătorului, ar fi fost bine dacă magistrații constituționali s-ar fi pronunțat și pe fondul OUG 13, pentru că, altfel, „este posibil ca în România să se dezincrimineze omorul prin ordonanță de urgență”. „Dacă CCR a spus că nu a putut să facă acest lucru (analiză pe fond - n.r.), eu tind să respect această decizie. Dar, m-aș fi bucurat să intre pe fond pentru a ști dacă OUG 13 a avut sau nu probleme”, a declarat Dănileț pentru Digi24.

Actualizare 14.02. OUG a fost abrogată și noi nu putem accepta sesizarea Avocatului Poporului.

Abrogarea a intervenit după sesizarea noastră”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu.

„În cazul sesizării făcute de Avocatul Poporului, avem jurisprundență, am respins-o ca inadmisibilă tocmai pentru că în acest caz noi o analizăm în abstract și nu intrăm în conținutul ei”, a precizat Dorneanu.

Pornim de la adevărul că Ordonanța 13 nu mai există”, a spus președintele CCR.

Dorneanu a arătat că, spre deosebire de cazurile în care CCR este sesizată pe parcursul proceselor, când magistrații constituționali iau în calcul și efectele ordonanțelor de urgență, în situația de față nu s-a impus acest lucru.

Nu am găsit elemente care să fi fost deja aplicate, sa fi produs consecințe juridice”, a spus Dorneanu, referindu-se la OUG 13.

Ordonanța de Urgență nr. 13 a fost abrogată de Guvernul Grindeanu într-o ședință specială, duminica trecută. Ambele ordonanțe - 13 și 14 - au fost depuse la Parlament spre dezbatere.

Actualizare 13.20. Curtea Constituțională a rămas în pronunțare cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului în legătură cu OUG 13.

Reprezentantul Parchetului General la Curtea Constituțională a atras atenția că este necesar ca magistrații constituționali să se pronunțe astăzi asupra sesizării formulate de Avocatul Poporului. Argumentul este că, dacă OUG nr. 14 va fi respinsă de Parlament, atunci OUG nr. 13 care aduce modificări Codurilor penale intră în vigoare. Și, odată cu ea, controversatele modificări.

E posibil ca OUG 13 să intre în vigoare prin respingerea OUG 14 (...) Aceste norme ar produce efecte chiar dacă ulterior ar fi declarate neconstituționale printr-o decizie a CCR, pentru că, potrivit art. 5, în domeniul aplicării legii penale mai favorabile intră orice fel de dispzioție, orice fel de lege indiferent dacă este sau nu declarată neconstituțională”, a declarat, în ședința publică de la CCR, reprezentantul Ministerului Public.

Curtea Constituțională dezbate la această oră sesizarea depusă de Avocatul Poporului pe tema OUG 13. În primul rând, magistrații constituționali trebuie să decidă dacă este admisibilă sesizarea, în condițiile în care Ordonanța a fost abrogată prin OUG 14.

Curtea Constituțională a decis, miercuri, că nu s-a creat un conflict juridic de natură constituțională între puterea judecătorească și cea executivă, respectiv între Parlament și Guvern. CCR fusese sesizată de Consiliul Superior al Magistraturii și de președintele Klaus Iohannis în legătură cu adoptarea OUG 13 care opera mai multe modificări Codului penal și Codului de procedură penală.

Avocatul Poporului a anunțat că a decis sesizarea CCR pe 3 februarie. Ciorbea a invocat atunci atât problemele legate de formă, cât și de fond.

Guvernul a spus că ordonanța că este necesară pentru a transpune o directivă a UE, ori verificând acea directivă am constatat că termenul de implementare este 1 aprilie 2018. Prin urmare este un termen suficient de lung pentru a putea fi dezbăută în cadrul Parlamentului pe baza unui proiect de lege. Nu se justifică adoptarea ordonanței de urgență. În legătură cu acest aspect, CCR a precizat în decizii mai vechi că se justifică ordonanța de urgență în cazul în care se declanșează procedura de impeachment, ceea ce nu este cazul în speță”, a adăugat Avocatul Poporului.

Ciorbea a trecut în revistă și alte aspecte pe care le consideră a fi contrare Legii fundamentale.

„În Ordonanța de Urgență se spune că suntem în prezența abuzului în serviciu doar în situația în care avem de-a face cu o încălcare a legii stricto sensu, respectiv lege sau ordonanță de urgență. Or, din diverse decizii ale Curții Constituționale, reiese în mod clar că trebuie avută în vedere accepțiunea largă, lato sensu, a noțiunii de lege. (...) A limita abuzul în serviciu numai la încălcări aduse legilor, ordonanțelor și ordonanțelor de urgență și a nu ne referi la celelalte acte normative - hotărâri de guvern, ordine de ministru, hotărâri ale consiliilor județene și ale consiliilor municipale - înseamnă a scoate de sub incidența legii penale activitatea aproape întregii administrații”, a atras atenția Avocatul Poporului.

Potrivit lui Ciorbea o problemă ar fi reprezentat-o și faptul că Executivul nu a definit ce înseamnă „o vătămare gravă, certă și efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice”, introdusă ca alternativă la depășirea pragului de 200.000 de lei în definirea abuzului în serviciu. „Prin urmare, apare încă un element de imprevizibilitate, de incertitudine care este contrar cerințelor în materie”, a declarat Avocatul Poporului, la momentul anunțării sesizării CCR.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro