Castelul de Apă stă tot în ruină, pe un buget de 4,6 milioane de euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Castelul de Apă stă tot în ruină, pe un buget de 4,6 milioane de euro

• a trecut un an de când s-a semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea acestui monument-simbol al Brăilei, din Grădina Mare, dar deocamdată nu “mişcă” nimic la faţa locului • în cele 12 luni s-a făcut, totuşi, ceva: proiectul tehnic este gata şi mai are nevoie de un aviz de la ISU pentru a se putea demara licitaţia pentru execuţia efectivă a lucrărilor

 

S-a împlinit un an de când Primăria Brăila anunţa cu mare fast că a semnat un contract de finanţare în valoare de circa 4,6 milioane de euro, fonduri atrase de la Uniunea Europeană, pentru reabilitarea şi modernizarea Castelului de Apă din Grădina Mare. Pe 10 octombrie 2018, presa a fost chemată să asiste la momentul semnării documentelor, în biroul primarului Marian Dragomir. De faţă erau Luminiţa Mihailov, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est, instituţia prin intermediul căreia au fost obţinuţi banii europeni, viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea, directorul Direcţiei de Programe Europene din cadrul Primăriei, cea care se va ocupa de implementarea proiectului, Iuliana Neagu, şi managerul de proiect Marilena Mateescu. Oficialii anunţau atunci că, odată semnat contractul de finanţare, proiectul are o durată de implementare de 48 de luni. Asta înseamnă că reabilitarea obiectivului trebuie finalizată până în 2022.

Deocamdată, însă, nu se “mişcă” nimic concret la Castelul de Apă, monumentul istoric din Grădina Mare, parcul situat în zona centrală a oraşului. Impozanta clădire este la fel de pustie cum era şi anul trecut pe vremea asta, iar semnele că acolo ar urma să se deschidă un şantier întârzie să apară.

Oficialii Primăriei dau asigurări, totuşi, că proiectul nu a fost abandonat şi că, de fapt, lucrurile se derulează spre direcţia bună, chiar dacă asta nu se vede şi la faţa locului. Concret, Iuliana Neagu, directorul Direcţiei Programe Europene, ne-a informat că până acum a fost făcut un pas important, şi anume elaborarea proiectului tehnic. “În momentul de faţă, proiectul tehnic este finalizat şi mai trebuie să primească avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, după care poate fi demarată procedura de licitaţie pentru contractarea unui constructor. Suntem în grafic, avem termen limită până în luna decembrie 2023 să implementăm acest proiect”, ne-a declarat directorul Neagu, deşi iniţial se spusese că totul trebuie finalizat până 2022 ca să nu se piardă finanţarea europeană.

Proiectul tehnic, cel în baza căruia se vor face lucrările efective de reabilitare şi modernizare a Castelului de Apă, a fost întocmit de firma “Optimal Project” din Iaşi, contra sumei de 285.600 lei.

Reamintim că monumentul istoric vechi de 106 ani, un adevărat simbol al Brăilei, urmează să treacă prin schimbări spectaculoase dacă se va reuşi implementarea acestui proiect de reabilitare şi modernizare. Practic, vechiul turn de apă ar urma să fie transformat într-un observator astronomic ce va servi, însă, mai puţin în scop ştiinţific, funcţia lui principală fiind de obiectiv turistic.

 

Castelul de Apă se va transforma în observator astronomic cu uz turistic

 

Conform informaţiilor furnizate de primarul Marian Dragomir, lucrările ar trebui să înceapă cu o cercetare arheologică a subsolului, urmată de degrevarea de toate instalaţiile aferente şi înlocuirea cu altele noi şi de consolidarea stâlpilor fisuraţi, deoarece Castelul are nişte probleme la structura de rezistenţă. “În principal, temele care vor fi abordate în această modernizare privesc, la subsol, realizarea unui foaier şi a şase săli de proiecţie pentru un cinematograf 7D. Tot acolo va fi o sală a oglinzilor, pentru că am văzut că a existat un foarte mare apetit la nivel naţional pentru astfel de săli specifice. La parter vom avea cinci spaţii expoziţionale şi o replică a unui costum spaţial realizat în cadrul misiunii Apollo 11, plus panou  digital de informare şi un lucru foarte uzitat în străinătate, acele monede suvenir pe care turiştii le pot primi când vizitează un obiectiv şi, la fel, vom avea şi aici astfel de prese. Vor fi şi spaţii tehnice. La etajul 1 vom avea un spaţiu expoziţional cu o tematică în care vor fi prezentate planetele sistemului solar. La etajul 2 va fi un spaţiu expoziţional cu o tematică în care va fi prezentată galaxia, imagini ale Căii Lactee, nebuloase, roiuri de stele etc. La etajul 3 vom avea un spaţiu expoziţional realizat în 3D. La etajul 4, de asemenea, un spaţiu expoziţional în care vom avea aspectul celui de iarnă-primăvară-vară-toamnă, cu un inel panoramic. La etajul 5 va fi sala de proiecţii care va fi în legătură cu observatorul astronomic şi două terase aferente telescoapelor respective. La etajul 6 vom avea un punct de observare echipat cu două telescoape mobile şi platforma rotativă destinată observării panoramice a oraşului. Cel mai important lucru este că, în continuare, la etaj vom avea acea cupolă rotativă, iar pe scara care va asigura şi accesul către etaje diferite vor fi prezentate diverse lucruri care au legătură cu sistemul solar”, a precizat primarul Dragomir, în luna octombrie a anului trecut, când s-a semnat contractul de finanţare pentru acest ambiţios proiect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro