• preşedintele CJ Brăila spune că una dintre lucrările începute la Casa Tineretului, pentru aducerea clădirii la standardele impuse de ISU, se apropie de finiş • şeful judeţului a dat de înţeles că, din punctul său de vedere, clădirea ar trebui să poată găzdui evenimente până la finele anului
Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, susţine că lucrările pentru aducerea Casei Tineretului la standardele de siguranţă la incendii impuse de instituţiile abilitate avansează de la o zi la alta. Potrivit acestuia, partea legată de cazanul de apă pentru stingerea incendiilor este aproape gata, urmând ca apoi să se realizeze şi inelul de incendiu.
„Suntem aproape de final cu prima lucrare, cea din exterior cu acel bazin de apă. Dar vă spun că s-au scos din clădire, cred, vreo 3 - 4 maşini de gunoi. Am fost personal acolo şi pot spune că au găsit frigidere, televizoare, saltele şi altele. Ceva de nedescris. Încercăm s-o finalizăm şi să trecem la etapa a doua, astfel încât să putem scoate inelul de incendiu. Chiar dacă vom intra în iarnă fără inel de incendiu sau în construcţie cu acest lucru, promit că îmi asum eu personal, pentru evenimentele care se vor petrece în Casa Tineretului, voi da eu aviz, pentru a se desfăşura în condiţii optime”, a declarat Chiriac, dând de înţeles că până la finele anului clădirea va putea găzdui evenimente culturale.
Chiar şi aşa, sursa citată a punctat că nu va fi şi cazul Festivalului Internaţional de Jazz „Johnny Răducanu”, programat în perioada 21 - 23 octombrie, care, cel mai probabil, va fi găzduit tot de scena Teatrului „Maria Filotti”, aşa cum deja a fost anunţat.
„Dar avem mai multe proiecte pe care vrem să le ducem la bun sfârşit. Pentru anul 2017, împreună cu primarul am hotărât ca în fiecare lună să facem câte un eveniment cultural fără să ne mai suprapunem. Niciun eveniment, din ce am discutat cu domnul primar, nu va mai fi doar sub egida CJ sau a Primăriei, ci în tandem”, a conchis Chiriac.
Reamintim că, din noiembrie 2015, Casa Tineretului a rămas încuiată din cauză că respectiva clădire a fost declarată depăşită din punct de vedere al dotărilor pentru situaţii de urgenţă, de către inspectorii ISU. Anul acesta, la mijlocul lunii iulie, noul preşedinte al CJ Brăila, Francisk Chiriac, a semnat contractul de dirigenţie de şantier, astfel încât, lucrările de aducere a imobilului la standardele cerute au putut demara.