Casa Bolehover, scoasă cât de cât la lumină cu o mână de var | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Casa Bolehover, scoasă cât de cât la lumină cu o mână de var

* una dintre cele mai frumoase clădiri din Centrul Vechi al Brăilei beneficiază în prezent de o relativă reabilitare a fațadei * din lipsă de bani, actualii proprietari nu pot decât să văruiască zidurile exterioare, fără a interveni asupra vechii tencuieli și a stucaturilor * o renovare ca la carte ar costa zeci de mii de euro, iar proprietarii spun că nu își permit o astfel de investiție fără un sprijin efectiv din partea autorităților locale

 

Casa Bolehover, una dintre cele mai frumoase clădiri vechi ale Brăilei mai scapă puțin de aspectul ponosit al fațadei. Situată la intersecția străzii Mihai Eminescu cu strada Golești, imobilul n-a mai beneficiat de zeci de ani de o renovare corespunzătoare a părții exterioare. Din acest motiv, tencuiala îmbătrânită și varul scorojit nu mai erau în măsură să pună în valoare elementele de arhitectură deosebite cu care a fost înzestrată, pe vremuri, această construcție. Lipsiți de posibilități materiale, actualii proprietari au tot amânat reabilitarea fațadei. Numai că, odată cu aplicarea măsurii de supraimpozitare a clădirilor care strică imaginea orașului, s-au văzut nevoiți să intervină. Intervenția se face, însă, după posibilități: se aplică un strat nou de var peste tencuiala veche. O reabilitare ca la carte, cu intervenții asupra tencuielii și a stucaturilor ar costa zeci de mii de euro, bani pe care proprietarii nu-i au.

Brăileanul Silviu Gudinov deține două treimi din această clădire. Practic, este proprietarul etajelor I și II, spațiile comerciale de la parter având alți proprietari. Pentru partea sa de fațadă, văruirea îl costă pe Gudinov 7.000 de euro, deci în jur de 30.000 lei. ”Doar pentru văruire și vopsire e nevoie de un aviz mai simplu de obținut de la Direcția pentru Cultură. Dacă să intevenea asupra tencuielii, procedura de avizare era mult mai complicată, iar costurile totale de câteva ori mai mari. Cu avizul pe care îl avem acum, putem doar să spălăm fațada cu apă sub presiune și să aplicăm varul. Lucrarea este supervizată de un arhitect, care a recomandat culorile galben pai sau bej pentru zidărie și alb pentru stucaturi. Am ales combinația de bej cu alb”, ne-a declarat Silviu Gudinov. Acesta ne-a spus că și-ar fi dorit o renovare mai complexă, însă nu poate face asta fără un sprijin din partea autorităților locale, care ar fi putut urma exemplul administrațiilor din alte orașe, ajutând cu fonduri de la buget sau accesând proiecte cu finanțare europeană pentru a schimba fața clădirilor din Centrul Vechi. ”Deocamdată, Primăria ne-a «ajutat» cu această supraimpozitare. În noiembrie 2020, pe data de 5, am fost somați ca până pe data de 31 a lunii respective să reabilităm fațada. Vă dați seama că era imposibil să facem asta. Am contestat în instanță și am primit câștig de cauză. Ulterior, am început demersurile pentru obținerea avizului de intervenție asupra fațadei. Anul trecut, iar am primit somație de supraimpozitare, deși între timp obținusem avizul și urma să ne apucăm de treabă, ne-a spus Gudinov. Pentru clădirea respectivă, fără terenul de sub ea, impozitul anual mărit cu 500% se situează în jurul valorii de 3.000 lei.

 

Istoria zbuciumată a Casei Bolehover

Clădirea de la intersecția străzii Mihai Eminescu cu strada Regală a fost construită, în urmă cu circa 160 de ani, de farmacistul Iacob Bolehover, unul dintre cei mai înstăriți oameni ai Brăilei din acea epocă. Construcția s-a numărat mult timp printre principalele puncte de atracție ale orașului. Istoricii au observat că imobilul, la parterul căruia a funcționat dintotdeauna o farmacie, apărea foarte des în cărțile poștale realizate în Brăila, între anii 1900 - 1930. În perioada comunistă, casa a fost naționalizată și a fost locuită de diverși chiriași. La începutul anilor 2000 a fost retrocedată unui urmaș al foștilor proprietari. Familia inginerului naval Silviu Gudinov a achiziționat etajele I și II contra sumei de 40.000 euro, fiind nevoie de alte câteva zeci de mii de euro pentru a pune la punct etajul doi, care a fost amenajat pentru a putea fi locuit în condiții decente. De asemenea, s-a intervenit asupra acoperișului clădirii, care avea nevoie urgentă de reparații. O urgență a fost și eliberarea luminatorului de gunoiul aruncat de-a lungul timpului de foștii chiriași. Nu mai puțin de 17 remorci de gunoi au fost scoase din luminatorul imobilului, grămada de deșeuri ajungând de la parter până la etajul II.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro