Caruta fara cai | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Caruta fara cai

Ceea ce se intimpla in aceasta perioada la nivelul conducerii tarii este mai mult decit aberant. E o situatie fara sens, iscata de mintile politicienilor, prea scurte ca sa poata vedea dincolo de propriile orgolii, de interesele lor meschine sau de propria prostie. E de-a dreptul jenant si, in aceeasi masura, revoltator. Razboiul oarecum ferit inainte de 1 ianuarie, dintre presedintele Basescu si premierul Tariceanu, se duce, din momentul integrarii Romaniei in UE, pe toate fronturile, in cele mai abjecte forme cu putinta. Din noaptea de Revelion, cind cei doi au sarbatorit integrarea separat, si pina acum, conflictul s-a acutizat intr-atit incit s-a ajuns la acuzatii reciproce de coruptie la cel mai inalt nivel, folosindu-se intreg armamentul din dotare: dosare secrete scoase acum la iveala, biletele compromitatoare, declaratii belicoase si atitudini razboinice fatise, sustinute de taberele formate in jurul celor doi protagonisti. Imaginea generala e una jalnica, dezolanta, de tara neguvernata, in care Presedintia si Guvernul nu se mai inteleg sub nici o forma, stare perpetuata si in Parlament, impartit in mai multe tabere: una de partea lui Basescu, alta de partea lui Tariceanu si a treia impotriva ambilor. S-a ajuns chiar la demararea procedurilor de suspendare a presedintelui, in paralel cu ideea initierii unei motiuni de cenzura impotriva guvernului Tariceanu. Interesant este insa altceva: ca nici o formatiune politica - poate, cu exceptia PSD - nu pare hotarita cu adevarat sa transeze problema, ci dimpotriva. In afara unor declaratii mai mult sau mai putin razboinice, politicienii prefera sa o scalde asa in continuare, ba chiar sa dea aparenta unor impacari de moment. Teoretic, Alianta D.A. este in continuare la Guvernare, desi practic ea nu mai functioneaza de mult. Nici in interiorul Executivului lucrurile nu merg deloc grozav, ministrii facind parte, la rindul lor, din tabere aflate in permanent conflict. Cu toate astea, nimeni nu se retrage de la putere, preferind sa mimeze ca guverneaza peste o tara care nu mai intelege nimic.
Paradoxal, insa, in ciuda acestei situatii, Romania merge inainte, ba chiar bine, dupa cum spun statisticile, si nu numai. Investitiile vin la greu prin tara, inflatia e tot mai mica, somajul e sub control, iar consumul e din ce in ce mai mare. Oricum ar fi, nu se poate spune ca e mai rau decit acum un an cind, de bine rau, exista o coalitie care guverna tara. E trist ca Romania a ajuns acum, din cauza conflictelor care macina puterea la virf, un fel de caruta fara cai. Insa partea interesanta este ca aceasta caruta a inceput sa mearga singura, fara politicieni, si, sincer, incep sa cred ca nici macar nu mai avem nevoie de ei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro