Ursuleţul Paddington este un foarte îndrăgit personaj, iar succesul pe care l-a avut primul volum al seriei, apărut în 1958 a dus la valorificarea acestuia pe numeroase planuri: în gara al cărei nume este purtat de simpaticul personaj a fost pusă o statuie a ursuleţului, acesta a devenit personaj de desen animat, a fost creată o serie de jucării, de obiecte vestimentare, de papetărie, totul culminând cu filmul apărut în anul 2014.
Paddington este un ursuleţ ajuns la Londra din îndepărtatul Peru, care are norocul să întâlnească în gară o familie iubitoare ce îl adoptă, simpatizându-l instantaneu.
Plecat în călătorie în căutarea unei vieţi mai bune, ursuleţul se adaptează destul de greu la traiul din casa familiei Brown. Deşi este educat şi foarte bine intenţionat, există totuşi diferenţe între stilul lui de viaţă şi cel al oamenilor, de unde rezultă şi numeroasele boacăne pe care acesta le face. Inundă casa, dărâmă obiectele din vitrina unui magazin din mall, distruge tabloul cu care domnul Brown trebuia să participe la licitaţie, dar reuşeşte de fiecare dată prin bun simţ, dragoste şi voie bună să repare totul la timp.
Povestea ursuleţului iubitor de marmeladă de portocale este una care se adresează copiilor de peste 7 ani, cei care, citind-o, pot învăţa că uneori se întâmplă să mai şi greşim, însă important este să îndreptăm situaţia, să învăţăm din greşeli şi altă dată când suntem în aceeaşi ipostază să ştim cum să reacţionăm.
"Un urs pe nume Paddington" este o carte plină de umor care le oferă celor mici lecţii distrându-se şi care îi ajută pe cei mari să îşi amintească de copilărie.
Cartea apărută la Editura Arthur în anul 2012 este frumos ilustrată, imaginile color fiind realizate de Peggy Fortnum.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.