Numele romanului este omonim cu cel al personajului principal, Ester, Kira Kirâze. Aşa-numitele Kire erau femei din Imperiul Otoman al secolului al XVI-lea, care făceau legătura între harem şi lumea exterioară, uneori implicându-se în lupte politice ascunse.
"Kirâze" prezintă povestea unei familii de evrei care este nevoită, pentru a-şi păstra libertatea, să se mute din Spania, de pe malurile râului Tajo, unde strămoşii acesteia locuiseră de-a lungul timpului, în celălalt capăt al Europei, la Istanbul.
Cititorul pătrunde cu această ocazie în atmosfera secolelor XV-XVI, unde regii şi reginele, sultanii şi favoritele lor, diferite personalităţi ale epocii formează o galerie impresionantă de personaje.
Imperiul Otoman şi viaţa acestuia se dezvăluie în paginile romanului. Intrigi de harem, iubiri imposibile, dezastre naturale, traiul zilnic al oamenilor simpli, a căror existenţă este deseori marcată de nenorociri, cu rare momente de bucurie, dar care devine copleşitoare atunci când se iveşte, toate acestea se îmbină şi formează o veritabilă frescă a acelor vremuri.
Personajul principal al romanului este în aparenţă simplu, creionat în tonuri întunecate, însă pe măsură ce parcurgem povestea, personalitatea Kirei Kirâze devine din ce în ce mai complexă, căpătând noi valenţe odată cu experienţele prin care trece, ajungând să devină extrem de preţuită în haremul sultanilor din Istanbul, în ciuda originii sale sefarde.
Romanul este aşadar recomandat iubitorilor de poveşti exotice, îndepărtate atât ca timp, cât şi ca spaţiu, în care conflictele puternice, suspansul, destinul neaşteptat al personajelor, intrigile captivante oferă cititorilor un prilej de transpunere în lumea fascinantă a cărţii.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.