Ginny este o adolescentă de origine americană, care la 17 ani pleacă într-o călătorie pe bătrânul continent european, la îndemnul mătuşii sale, Peg, ce între timp murise, nu înainte de a-i lăsa fetei 13 plicuri albastre care conţin indicaţiile călătoriei.
Cele patru reguli de vacanţă ale mătuşii ar putea foarte bine să servească drept model pentru pasionaţii de călătorie: 1. Poţi lua cu tine doar ce încape în rucsac. 2. Fără ghiduri de călătorie, de conversaţie, ziare. 3. Fără fonduri suplimentare (Ginny se bazează doar pe cei 1000 de dolari lăsaţi de mătuşă). 4. Fără acces la tehnologia modernă (laptop, celular, muzică sau cameră foto), comunicarea cu cei de acasă urmând să se realizeze doar prin intermediul cărţilor poştale şi scrisorilor.
E vorba aşadar despre o oarecare întoarcere în timp care îi oferă fetei posibilitatea să se bucure cu adevărat de călătorie. Străbate şapte oraşe ale Europei, începând cu Londra, apoi Edinburgh, Roma, Paris, Amsterdam, Copenhaga şi încheind cu insula Corfu, de unde este nevoită să se întoarcă brusc acasă.
Toate cele 13 plicuri conţin sarcini ce trebuie rezolvate, care îi vor oferi fetei posibilitatea de a deschide următorul plic.
Cartea este de fapt un roman al formării, al drumului spre maturitate. Ginny porneşte într-o misiune cu final neaşteptat în care va învăţa ce înseamnă dragostea, prietenia, ambiţia, simpatia sau antipatia, o călătorie care îi oferă lecţii de viaţă pe care trebuie să le parcurgă fără a-şi pierde inocenţa şi încrederea în oameni.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.