Neatenţia unei femei care şi-a uitat cardul în ATM-ul unei bănci a costat-o scump. Un tânăr a luat cardul şi a extras suma de aproape 1.500 de lei. Poliţiştii au dat de urma hoţului.
În urma cercetărilor desfăşurate de lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale a fost identificat Doru P. (26 de ani), din municipiul Brăila. Poliţiştii au stabilic că în ziua de 21 februarie, acesta a sustras un card bancar, uitat de brăileanca Florica P.în ATM-ul unei sucursale bancare situate pe strada Piaţa Traian. "Acesta a sustras de pe card suma de 1.400 de lei. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitei, pe numele tânărului fiind întocmit dosar penal, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere legală", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În plasa poliţiştilor a picat şi un brăilean de 33 de ani, campion la furturi. Judiciarişti au stabilit că Dorian N. a comis două infracţiuni de furt calificat, pe timp de noapte şi folosind chei potrivite În noaptea de 3 spre 4 iunie, el a pătruns în biroul unei firme de pe Calea Galaţi şi a sustras un minilaptop şi suma de 94 de lei, iar în noaptea de 26 spre 27 iunie 2013 a furat un laptop dintr-un salon de coafură de pe Şoseaua Buzăului. Prejudiciul cauzat este de 3.000 de lei.
Pe 13 februarie, poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul bărbatului, de unde au ridicat mai multe bunuri provenite din furturi. Celui în cauză i s-a stabilit că a mai comis opt furturi, cu acelaşi mod de operare. Dosarele întocmite faţă de brăilean au fost înaintate Parchetului.