Si, cu toate astea, banii pentru cresterea pensiilor de la 1 octombrie nu sint din bugetul asigurarilor sociale, ci de la bugetul de stat. Cam 1,4 miliarde de lei, transferati de la un buget la altul, in favoarea pensiilor si in detrimentul unui alt sector, evident. Care ar putea fi oricare: de la sanatate, la infrastructura. De altfel, guvernantii au si recunoscut, ieri, ca majorarea pensiilor a fost mai mult o decizie politica, luata sub presiunea PSD-ului, care in schimb a promis ca nu va mai toca Guvernul cu motiuni de cenzura.
De cealalta parte, PSD a tinut sa sublinieze ca majorarea pensiilor s-a facut la solicitarea sa si ca este exclusiv meritul sau, nu al Guvernului, ca pensionarii vor primi mai multi bani mai devreme. Sint convins ca PSD spera ca aceasta masura sa le aduca voturile pensionarilor, insa cred ca social-democratii si-au facut un pic gresit calculele. In primul rind, este mai plauzibil ca electoratul sa perceapa aceasta majorare ca un gest exclusiv al actualului Guvern, deci al PNL-ului, iar voturile sa mearga intr-acolo. In al doilea rind, pensionarii oricum s-ar putea deja sa uite, la final de noiembrie, cine le-a crescut pensiile. Iar in ultimul rind, indiferent cu cit ar creste pensiile ori salariile, ati vazut vreodata electorat fericit in Romania?