Capacul-capcană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Exact în locul unde un panou a căzut peste un brăilean

Capacul-capcană

• capacul respectiv basculează la cea mai mică atingere, iar cine trece peste el ar putea suferi o accidentare serioasă

 

Un blestem greu pare să troneze asupra locului de pe Str. Griviţei unde, duminică, un panou metalic de mari dimensiuni a fost doborât de vânt peste un trecător nevinovat. În zona unde până duminică s-a aflat acel panou de informare, pe care erau înscrise cu litere mari datele reabilitării din urmă cu câţiva ani a străzii Griviţei, se află un cămin de vizitare a reţelei de apă-canal. Dacă până acum căminul respectiv era inaccesibil, odată cu dispariţia panoului se poate trece peste acesta.

Trecătorii care ar avea proasta inspiraţie să calce pe el s-ar putea trezi, însă, cu vreun picior rupt, deoarece capacul de beton al căminului nu este bine fixat şi basculează la cea mai mică atingere. Cineva chiar ne-a demonstrat, ieri, practic cum stă treaba, dar ne-a arătat şi capacele trainic astupate din imediata apropiere. Ca să nu mai apară o accidentare a vreunui cetăţean aflat în trecere prin zonă, autorităţile ar trebui să intervină în cel mai scurt timp, pentru fixarea capacului buclucaş.

Revenind la panoul răsturnat de vânt, acesta a fost îndepărtat, ieri, cel mai probabil de angajaţii vreunui serviciu din subordinea Primăriei. Cine a trecut prin zonă a putut remarca, însă, un aspect care ar trebui să atragă o amendă substanţială din partea Gărzii de Mediu: maşina folosită pentru transportul panoului a lăsat în urmă o ditamai dâra de ulei, pe Str. Griviţei şi mai apoi pe Calea Călăraşilor. Dar ce mai contează...

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro