Meteorologii au prelungit avertizarea de cod galben de caniculă până luni, 16 august, inclusiv. Vremea extrem de caldă, cu temperaturi de peste 35 grade Celsius va afecta toată ţara, dar în special regiunile de sud şi est. Locuitorii judeţului Brăila vor resimţi în plin canicula, mai ales că indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, din cauza căldurii coroborate cu umiditatea atmosferică, ce va împiedica transpiraţia să se evapore de pe corp.
Temperaturile ridicate se vor menţine şi în timpul nopţii. Cerul senin, lipsit de norii aducători de ploaie, va avea, însă, şi un avantaj: noaptea, brăilenii vor putea observa stele căzătoare. Sunt, de fapt, meteoriţi care se aprind la intrarea în atmosferă şi lasă pe cer o dâră luminoasă. Micile corpuri cereşti sunt resturi ale cometei Swift-Tuttle, rămase într-o zonă pe care Pământul o traversează, începând din data de 17 iulie, până pe 24 august. În termeni astronomici, meteoriţii observaţi în această perioadă sunt numiţi "perseide". Din păcate, în mediul urban, perseidele pot fi văzute mai greu, din cauza iluminatului stradal sau a altor surse de lumină artificială. În zonele nelocuite, însă, spectacolul de pe cer este o încântare pentru ochi. "Azi noapte (noaptea de joi spre vineri n.n.) soţul meu venea dinspre Bucureşti. La un moment dat, a oprit maşina, iar când a coborât a observat foarte multe stele căzătoare. Când a ajuns acasă, m-a luat şi pe mine şi am mers împreună la marginea oraşului, într-o zonă fără nicio lumină artificială, unde am observat o puzderie de meteoriţi. A fost superb, sper să mai apară acest fenomen şi în nopţile următoare, ca să-i putem arăta şi copilului nostru", ne-a povestit brăileanca Ecaterina I.
Specialiştii în astronomie spun că noaptea de 13 spre 14 august a reprezentat un maxim de activitate a perseidelor. Chiar dacă nu la aceeaşi intensitate, acestea vor putea fi observate, totuşi, în condiţii de cer perfect senin, până pe 24 august.
O singură solicitare la SAJ cauzată de caniculă
Brăilenii, se pare, au înţeles avertismentele medicilor şi, ieri, în cea mai călduroasă zi din an (cel puţin aşa au apreciat meteorologii), nu au dat mari bătăi de cap personalului de la ambulanţă. Până la ora închiderii ediţiei, la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) a fost o zi obişnuită de lucru, cu un număr de solicitări, apreciat de angajaţii serviciului, "ca pentru o zi normală". Doar o singură solicitare a fost pentru probleme medicale cauzate de caniculă.