• anunțul a fost făcut de deputatul Alexandru Popa
Liderul liberalilor brăileni continuă seria anunțurilor cu privire la candidații PNL în comunele din județ. De această dată a venit rândul comunei Gropeni. ”Nicușor Cocianu este viceprimar al localității, are experiență în administrația publică, este un om gospodar, implicat, pe care l-am susținut de fiecare dată când a fost vorba despre demersurile sale care erau în interesul comunității, cum ar fi obținerea de fonduri prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, în vederea realizării de rețelei de gaze naturale în localitate”, declară deputatul Alexandru Popa. ”Îl vom susține pe colegul nostru și la alegerile locale și am încredere că va fi un primar destoinic pentru Gropeni”, a mai adăugat Popa.